Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a ținut să amintească, pe pagina sa de socializare, că este a doua oară când parlamentarii PNL Dâmbovița refuză să se întâlnească cu președintele CJD, Corneliu Ștefan, dar și cu ceilalți parlamentari, pentru a discuta despre proiectele importante ale județului care au mare nevoie de susținerea tuturor forțelor politice. Parlamentarii PSD și cei ai USR PLUS au participat s-au au fost reprezentați de cineva, în timp ce aleșii PNL Dâmbovița au tratat din nou cu indiferență problemele județului… prin neprezentare.
,,Astăzi, am răspuns cu plăcere invitației președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și am participat la întâlnirea avută la sediul administrației județene. Subiectul principal a fost nevoia de finanțare a tuturor proiectelor pe care Consiliul Județean le are în curs de implementare sau pe care dorește să le demareze în perioada următoare, dar și care sunt nevoile financiare ale primăriilor dâmbovițene.
Din păcate, apelului președintelui Corneliu Ștefan i-au răspuns doar parlamentarii PSD și ai USR-PLUS, cei ai PNL fiind absenți pentru a doua oară de la o astfel de întâlnire. Concluzia finală este aceea că județul Dâmbovița are nevoie de o cât mai bună reprezentare la nivel parlamentar, fapt pentru care, alături de colegii mei, vom folosi toate căile legale pentru ca nevoile fiecărei localități să se regăsească pe agenda ministerelor de resort’’, a punctat deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.