Publicitate

„Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I” – o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Must read

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.

Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.

Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article