Directorul executiv al Casei de Pensii Dâmbovița, Toni Ciprian Mihai a prezentat vineri, 13 septembrie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, informații utile despre procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, precizând că acest proces a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, cu impact direct asupra a 4,6 milioane de pensionari la nivel național. Pentru că noua lege a pensiilor a produs o rumoare și în rândul unor pensionari dâmbovițeni, directorul Toni Ciprian Mihai a vorbit deschis despre situațiile reale cu care instituția s-a confruntat în această perioadă aglomerată, în care salariații au fost nevoiți să lucreze peste program și în weekend pentru a definitiva procesul de recalculare, dar și să acorde audiențe ad-hoc oamenilor care au venit să ceară explicații în urma deciziilor primite. Cu tact, înțelegere și răbdare, specialiștii Casei de Pensii Dâmbovița au reușit să ofere oamenilor răspunsuri la problemele ridicate, pensionarii plecând lămuriți de la instituția de profil.
La nivelul județului Dâmbovița există în prezent un număr total de 107.435 de pensionari, aici intrând și urmașii, copiii cărora le-au decedat un părinte sau ambii părinți, pensiile de agricultori și pensionari de război, dar fără pensiile speciale pe care le primesc circa 100 de persoane din județul Dâmbovița. ,,Am transmis până la data de 15 august 2024, un număr de 104.911 decizii de recalculare, din cei 107.435, și avem o restanță de 2500 de decizii pe care nu le-am trimis aici intrând un număr de circa 600 de dosare care sunt pe legi speciale, cei cu grupe, li s-au acordat în 2009 grupe, s-au modificat grupele și nu au putut fi lucrate pentru că nu ne-a lăsat programul. Avem câteva erori pe care le-am reținut, ca să nu ajungă la oameni, decizii pe care eu sper ca până la 15 octombrie 2024 să putem să le remediem noi local și să le transmitem oamenilor pentru că eu personal le-am promis acest lucru și trebuie să mă țin de promisiune. Sper ca până la 15 octombrie să trimitem aceste decizii către oameni. La nivelul județului Dâmbovița 18. 813 persoane primesc pensii minime în valoare de 1281 lei’’, a declarat directorul executiv al Casei de Pensii Dâmbovița, Toni Ciprian Mihai.
Acesta a precizat că noile dosare de pensie care intră pe rol nu sunt afectate de procesul de recalculare, iar acest lucru se datorează faptului că 5 salariați ai Casei de Pensii Dâmbovița lucrează efectiv pe dosarele noi. ,,Dosarele de pensie depuse în lunile iunie – iulie – august 2024 sunt lucrate, avem decizii pe care o să le punem în plată luna viitoare cu restanțele aferente de la data depunerii cererii. Deci nimeni nu pierde absolut nimic, sunt dosare lucrate pe Legea 263, le-am terminat, toate sunt închise, așteptăm acum să ne vină programul pe Legea 360 pentru că trebuie trecute și în 360 și apoi le plătim. Procesul de contestație pe recalcularea pensiilor nu a afectat cu nimic dosarele noi. Și pe timpul recalculării pensiilor și al imprimării deciziilor am avut oameni dedicați la Casa de Pensii Dâmbovița pentru calcularea dosarelor noi, nu am amestecat lucrurile. Ne-am gândit la oamenii care depun dosare noi pentru că sunt mulți care și-au dat demisia și au venit și și-au depus dosarul… Pe omul acesta nu putem să-l lăsăm, să nu putem să-i lucrăm dosarul. Am avut 5 oameni dedicați pentru dosare noi începând cu 1 iunie 2024 pe Legea 263, le-au lucrat și acum așteptăm programul pe legea 360 ca să dăm drumul la plată… Oamenii au fost foarte înțelegători’’, a explicat Toni Ciprian Mihai.
La nivelul Casei de Pensii Dâmbovița s-au înregistrat în jur de 1450 de reclamații, iar dintre acestea aproximativ 135 de cazuri impun revizuire, fiind mici erori, după cum a declarat directorul Casei de Pensii Dâmbovița. ,,Avem pentru revizuiri decizii noi. Am acordat în jur de 4200 de audiențe în perioada aceasta. Nu am apucat să facem fișe de audiențe. Mulțumesc colegilor mei care s-au implicat total în acest proces de recalculare, am ieșit în curtea instituției câte 10-15 salariați, zi de zi, împreună cu mine și directoarea adjunctă și tot ce a fost contestație am rezolvat în aceeași zi. Avem înregistrate în jur de 1450 de reclamații, de revizuiri, în care oamenii sunt nemulțumiți pe diverse spețe. Una dintre ele ar fi grupa de muncă pentru că s-a scăzut suplimentul de grupă de muncă, a devenit necontributiv pentru acest punctaj suplimentar, cazul celor care au lucrat în mină. Au venit de la Șotânga și oamenii au înțeles despre ce este vorba! Au fost mulțumiți de mărirea acordată dar nu înțelegeau de ce au ani necontributivi pentru că era stagiul total realizat, când a ieșit la pensie avea un număr de ani, iar în decizia nouă avea stagiu contributiv și nu înțelegea de ce este mai puțin, nu înțelegea ce a scăzut. Le-am explicat tuturor, împreună cu colegii mei. Din aceste 1450 de reclamații, circa 135 de cazuri impun revizuire, au fost mici erori. În aceste erori… au mai muncit după pensie, perioadă care în care se acordă puncte pentru stagiul de cotizare dar este perioadă necontributivă, se consideră perioadă necontributivă pentru acest punctaj suplimentar. Sunt erori puține la nivelul județului Dâmbovița, sub 1%. Unii nu au înțeles de ce s-au scăzut grupele de muncă, suplimentul pentru grupă de muncă, unii nu înțelegeau de ce s-a scăzut perioada de facultatea, au considerat că anii de facultate s-au scăzut cu totul. A trebuit să le explicăm că punctajul acordat pentru anii de facultate se regăsește în punctajul total în momentul în care au ieșit la pensie, nu a scos nimeni acel punctaj. Pentru acel punctaj s-a acordat sumă în cuantumul pensiei. Nu se pierd anii de facultate ca vechime, dar nu intră la contributivitate pentru acest punctaj suplimentar. Ca și armata. În momentul când se iese la pensie și pentru facultate și pentru armată se acordă un punctaj, acel punctaj intră în punctajul total după care s-a calculat cuantumul pensiei. În timpul facultății nu s-a plătit contribuție, dar statul ți-a acordat un punctaj pentru că te-ai dus la facultate, ai învățat, te-ai pregătit. Majoritatea oamenilor au înțeles, toți colegii mei au înțeles foarte bine legea și au explicat toți în același mod, nu am avut deficiențe în comunicare și oamenii au plecat lămuriți’’, a menționat reprezentantul Casei de Pensii Dâmbovița. Dintre toate situațiile întâlnite în urma procesului de recalculare, cazul care l-a frapat cel mai mult pe directorul executiv al Casei de Pensii Dâmbovița, Toni Ciprian Mihai a fost al unui pensionar căruia i s-a mărit pensia cu peste 3000 de lei și a fost nemulțumit, acesta având o pensie de 3800 lei. Am mai aflat de la directorul Casei de Pensii Dâmbovița că cea mai mare pensie pe contributivitate din județ este de circa 9000 de lei și aparține unui pensionar care a lucrat în domeniul feroviar. 15 octombrie 2024 este termenul limită fixat de directorul Casei de Pensii Dâmbovița pentru finalizarea restanțelor pe recalcularea pensiilor.