Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița i-a premiat astăzi pe tinerii Dan Daria Georgiana, elevă a Colegiului Național ,,Ienăchiță Văcărescu’’ Târgoviște și Iosif Ianis Cosmin, fost elev al Colegiului Național ,,Constantin Carabela’’ din Târgoviște care au obținut în acest an media 10 la Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureat. Evenimentul a avut loc la conferința de presă susținută de conducerea ISJ Dâmbovița, prima de la instalarea noului inspector general Valentin Stancu. Pentru că educația elevilor stă în mâna profesorilor, cadrele didactice de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” și Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, au fost felicitate de conducerea ISJ Dâmbovița, dar și părinții celor doi premianți.


„Conform Hotărârii de Guvern 1151 din septembrie 2024 absolvenții de clasa a 8-a care au obținut media 10 în sesiunea iunie 2024 primesc 2000 de lei și absolvenții de liceu, de Bacalaureat, care au finalizat în sesiunea iunie-iulie 2024 primesc 5000 lei. Îi felicităm, în primul rând este un moment de sărbătoare, i-am invitat la Inspectoratul Școlar pentru a le înmâna diploma. Este vorba de Dan Daria Georgiana, absolventă a Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu”, care a obținut media 10 la Evaluarea Națională și despre Iosif Ianis Cosmin, absolvent al Colegiului Național „Constantin Carabella”, în prezent student.
Menționăm faptul că această sumă vine în septembrie, așa cum am spus, pentru a încuraja performanța școlară. Totodată, cei doi absolvenți au fost premiați și la nivel local, de Primăria Municipiului Târgoviște, respectiv de Consiliul Județean Dâmbovița, imediat după momentul absolvirii în această vară.
Ne referim la cei doi tineri ca niște exemple, modele pentru elevii din școlile noastre, însă e un proverb aplicant care spune că e nevoie de un sat să crești un copil ca să ajungă om, așadar eu cred că trebuie să punem accent pe contextul creat în cele două Colegii pentru ca acești copii să ajungă la media 10. Așadar, le strângem mâna și părinților și conducerilor unităților de învățământ, respectiv Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” și Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște. Îi felicităm și le mulțumim că creează contexte educaționale de calitate, că sprijină educația propriului copil”, a declarat Valentin Stancu, inspectorul școlar general al ISJ Dâmbovița.

,,Sunt elevă în momentul de față la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, unde am învățat și pe parcursul gimnaziului. Pot să spun că pentru mine acest examen a însemnat foarte mult, a însemnat foarte multă muncă în primul rând pentru că a trebuit să mă pregătesc constant, pentru că din clasa a V-a a început această pregătire, dar atunci nu mă gâdeam că se va termina chiar atât de frumos. Mă bucur că am reușit să obțin nota pe care mi-am dorit-o și că astăzi sunt la un liceu foarte bun unde mă bucur de niște colegi și de niște profesori minunați’’, a declarat Dan Daria Georgiana.

,,Sunt student la Facultatea de Automatică și Calculatoare București. Despre rezultatul meu pot să spun că vine în urma multor ani de muncă, în care mi-am dedicat o mare parte din timp pentru studiu, pentru științele exacte. Momentan sunt student la una dintre cele mai bune facultăți din țară și îmi doresc să continui tot așa. Consider că acest rezultat m-a motivat foarte tare și vreau să ating performanțe și mai departe’’, a declarat Iosif Ianis Cosmin.








