Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Dâmbovița s-a desfășurat astăzi, 20.10.2026, în centrul de concurs Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Târgoviște. În cadrul acesteia s-au testat cunoștințele de management și legislație școlară ale candidatului, constând în rezolvarea, de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test cu 20 de itemi de tip alegere multiplă.
Testul a fost grilă, fiecare item a avut 4 variante de răspuns, dintre care un singur răspuns corect.
Fiecare item corect rezolvat s-a notat cu 0,5 puncte.
Evaluarea s-a realizat digitalizat, pe platforma dedicată.
La nivelul județului Dâmbovița, din cei 149 de candidați înscriși, 148 de candidați au fost declarați promovați (99,33%) și doar un candidat nu a promovat concursul.
Candidatul este declarat „promovat” dacă a obținut cel puțin nota 7. Nota obținută poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor.
- Vor urma, ca etape în cadrul concursului, evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu (în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026) și desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026.
- Afișarea rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat este programată în data de 9 decembrie 2026.
Mult succes în continuare tuturor candidaților promovați!
Informare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița









