sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Tânăr, de 26 de ani, din Potlogi, reținut pentru proxenetism

Must read

Pe parcursul zilei de ieri, 8 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, un tânăr, de 26 de ani, din comuna Potlogi, a fost reținuț pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada ianuarie-decembrie 2019, bănuitul ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, pe teritoriul Germaniei, de către o tânără de 24 de ani, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.

De asemenea, în perioada ianuarie-noiembrie 2024, acesta ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, prin închirierea unui apartament în municipiul București și crearea de conturi online prin care promova servicii sexuale oferite de către o tânără de 20 de ani, cu scopul de a obține foloase patrimoniale.

Cercetările sunt continuate, urmând ca tânărul să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Notă: Polițiștii fac precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article