joi, aprilie 16, 2026

PESTE 300 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR

Must read

La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor _arme, explozivi și substanțe periculoase_, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.

Acțiunea a fost organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile legii privind regimul armelor și al munițiilor.

Activitatea s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.

Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

Au avut loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article