La data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, de 18 de ani, din comuna Mogoșani.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că în autovehicul se aflau deșeuri nepericuloase pentru care nu erau deținute documentele de însoțire sau formularul de încărcare-descărcare a deșeurilor.
Cele 279 de kilograme de deșeuri nepericuloase au fost indisponibilizate, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional de către polițiști pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
De asemenea, ca măsura complementară, s-a dispus confiscarea autoturismului.