joi, iunie 25, 2026

Publicitate

ISJ Dâmbovița: 72,99% rata de promovare (înainte de contestații), la definitivat – sesiunea 2025 !

Must read

Rezultatele inițiale înregistrate la proba scrisă desfășurată marți, 8 iulie 2025, în cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, au fost publicate astăzi, 15 iulie 2025, pe siteul dedicat(definitivat.edu.ro)și în centrele de examen.

Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8.00 pentru a asigura promovarea).

Au avut dreptul de a susține proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie:

  • stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
  • cel puțin media 8.00 – media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
  • La nivelul județului Dâmbovița, rata de promovare din sesiunea 2025 (medii mai mari sau egale cu 8.00), înregistrată înainte de contestații,  după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,99.%. Se constată o scădere cu 5,63%, comparativ cu sesiunea 2024 ( rată de promovare 78,62%,  după soluționarea contestațiilor).

În anul școlar 2024 – 2025, s-au înscris 149 de candidați. Dintre aceștia, 7 candidați s-au retras pe parcursul anului școlar, rămânând 142 de candidați validați pentru a susține proba scrisă. Pe parcursul probei scrise, 5 candidați s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie. Lucrările au fost evaluate digitalizat.

Din totalul celor 137 de candidaţi cu note la proba scrisă, 100 candidați s-au situat pe tranșa de note 8.00 – 10. Dintre aceștia, niciun candidat nu a obținut nota 10, 49 de candidați au primit note între 9.00 și 9.99, iar 51 de candidați au obținut note intre 8.00 – 8.99. Cu note sub 5 a fost evaluată lucrarea unui singur candidat.

Reamintim faptul că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.00, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

Ulterior afișării, candidații pot depune contestații (la centrele de examen) astăzi, 15 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 16 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail,  scrise.

Rezultatele finale se afișează în centrele de examen & pe pagina web dedicatăîn data de 21 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

 

Informare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article