marți, iunie 30, 2026

Publicitate

Eveniment de marcă la Târgoviște! Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop a vorbit astăzi în fosta Cetate de Scaun despre Alexandru Ioan Cuza – fondatorul României moderne! Acesta a primit Diploma de Excelență și Placheta de Onoare a Consiliului Județean Dâmbovița!

Must read

,,Cuza – părinte fondator al României moderne”, a fost tema conferinței științifice susținute astăzi la Târgoviște de către istoricul și profesorul universitar, academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române,  personalitate de referință în spațiul culturii și al vieții academice românești.  Evenimentul de marcă a avut loc la Cinematograful Independența Târgoviște fiind organizat de Casa Corpului Didactic Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița și al Primăriei municipiului Târgoviște.

Acțiunea s-a adresat în mod special cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar dâmbovițean, elevilor și studenților, care au umplut până la refuz sala Cinematografului Independența din Târgoviște. Evenimentul a fost un preambul la ,,Ziua Unirii Principatelor române’’, 24 ianuarie,  și la rolul esențial pe care l-a avut Alexandru Ioan Cuza în desăvârșirea Unirii și în formarea noului stat modern. În semn de apreciere și respect, în numele dâmbovițenilor, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan i-a oferit președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop Diploma de Excelență și Placheta de Onoare a Consiliului Județean Dâmbovița.

Amfitrionul manifestării a fost directorul Casei Corpului Didactic, Monica Ilie care a declarat în deschidere că întâlnirea de la Târgoviște cu președintele Academiei Român, cu  istoricul și profesorul universitar, Ioan Aurel Pop  ,,a dorit să creeze oprtunitatea de a aduce în actualitate, mai ales că ne apropiem de data de 24 ianuarie, un eveniment important al trecutului nostru care are în centru figura unui vizionar, Alexandru Ioan Cuza, părintele fondator al României moderne. Trăim acum, poate, în cea mai bogată perioadă  în ceea ce reprezintă informația dar și în cea mai plină de confuzie, ignoranță și false repere. De aceea nevoia de cunoaștere, de a pune întrebări relevante, provocatoare și de a primi răspunsuri argumentate și întemeiate este mai puternică decât oricând. Ne face onoarea de a conferenția astăzi la Târgoviște o personalitate a lumii academice, cea mai potrivită persoană, de a vorbi despre acest eveniment, d-ul profesor Ioan Aurel Pop, președintele Academei Române, o voce lucidă, un istoric iubitor de trecut și de viață care știe să spună cu suflet și cu tâlc povestea adevărată a dăinuirii poporului român’’, a declarat prof.  Monica Ilie, directorul Casei Corpului Didactic Dâmbovița..

,,Astăzi suntem aici pentru un eveniment total deosebit, ca și temă. Pentru Universitatea Valahia Târgoviște este o onoare să fie co-organizator, partener al Casei Corpului Didactic, alături de Inspectoratul Școlar Dâmbovița, de Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Pentru mine personal, pentru comunitatea academică este o bucurie pentru că d-ul președinte al Academiei Române este și doctor Honoris Causa al Universității Valahia Târgoviște. De aceea i-am urat bine ați venit acasă domnului președinte în această dimineață, când ne-am întâlnit. Se încadrează perfect acest eveniment la Târgoviște pentru că Târgoviște este fostă Cetate de Scaun, Târgoviște este și a fost centru cultural de-a lungul timpului, a fost prezentă pe buzele multor oameni de cultură care au discutat despre România. Acest eveniment nu vine decât să umple această nevoie a noastră de cultură… în vremurile pe care le trăim’’, a transmis rectorul Universității Valahia Târgoviște, conf. univ. dr. ing. Corneliu Sălișteanu.

,,Este important că astăzi, cu două zile înainte de a sărbători ziua de 24 ianuarie, ne găsim timp să celebrăm, în agitația zilelor, un eveniment istoric care marchează parcursul țării noastre. Vă mărturisesc că, având în vedere puținele ore de istorie pe care le-am parcurs în timpul liceului din cauza profilului pe care l-am urmat, consider că nu am cunoștințe suficiente legate de toate momentele istorice. Cu toate acestea, tot ca o mărturisire, în orice moment în care am fost invitat la o întâlnire internațională să vorbesc despre un moment de referință al istoriei noastre, al istoriei poporului român, întotdeauna am ales acest moment, 24 ianuarie 1859. Unirea Principatelor Române, cred eu, a scos în evidență calități ale acestui popor, calități pe care le putem menționa: dragoste de patrie, curaj, dar și inteligență și determinare, hotărârea de a lupta pentru un scop nobil într-un context favorabil.

Este nevoie ca, în zilele noastre, să ne gândim la acest moment patriotic, cunoscând faptele istorice și contextul de atunci, astfel încât sentimentul patriotic să fie unul autentic, trăit și recunoscut în cei care îl manifestă în jurul nostru, ca fiind unul real. Vreau să-i felicit pe organizatorii acestui eveniment și mă gândesc că, peste ani, sau poate chiar mai curând, cu toții ne vom simți onorați că am fost astăzi prezenți la un eveniment de înaltă ținută culturală și istorică. În final, vreau să vă transmit: La mulți ani, români!’’, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Dâmbovița, prof. Valentin Stancu.

,,Am participat, astăzi, la conferința științifică “Cuza – părinte fondator al României moderne”, ce l-a avut ca invitat special pe istoricul și profesorul universitar academician Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, căruia i-am oferit în semn de apreciere și respect, în numele dâmbovițenilor, Diplomă de Excelență și Placheta de Onoare a Consiliului Județean Dâmbovița. În cadrul expunerii publice, a fost comemorat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, o personalitate excepțională, care a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei noastre pentru că a reușit să transforme unirea de la 1859 dintr-un act politic într-o realitate administrativă și culturală punând astfel bazele statului român modern. Îi felicit pe toți cei prezenți pentru participarea la această reuniune de excepție și vă asigur că instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Dâmbovița, partener al evenimentului, va susține toate inițiativele dedicate dezvoltării învățământului dâmbovițean’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Președintele Academiei Române, istoricul și profesorul  Ioan-Aurel Pop a reușit să capteze, timp de două ore, atenția celor prezenți care au fost fascinați de calitățile de povestitor ale acestuia despre istoria poporului român, și nu numai.  „În toate cuvântările mele, în care am putut, am adus un elogiu meseriei de profesor. Grecii aveau un proverb, au avut foarte mulți profesori, mai ales la Atena, și ziceau așa: „cei pe care au vrut să-i pedepsească zeii iau făcut profesori”, fiindcă profesorii, pe vremea aceea, în mare parte erau sclavi, ca și la Roma, și erau puși să facă din plămada asta numită copil minuni. Toți părinții așteptau de la profesori minuni și profesorii erau oameni și ei și minuni nu prea puteau face întotdeauna. Și Socrate a fost profesor și pedepsit pentru asta… De aceea soarta profesorilor nu e foarte bună și eu tot îi rog pe guvernanți să se gândească la profesori, că într-o țară în care sunt profesori buni și le merge bine profesorilor îi merge bine întregii țări…

Suntem în preajma acestei sărbători pe care unii o onorăm, alții nu, de 24 ianuarie… De câtăva vreme autoritățile au decis să dea zi liberă, și nu e rău, e bine, câteodată avem nevoie și de timp de meditație… Nu prea sunt eu de acord cu zilele libere la școală, cu 5 module, 5 vacanțe, Săptămâna altfel, Școala altfel, minuni d-astea care întrerup ciclul de școală…. Trebuie să ai o continuitate, un profesor își face un plan, începe să predea, ascultă, face recapitulare, face fixare, ori astăzi ai impresia că dau tătarii, ne tot grăbim prin materie și nu rezolvăm nimic… (…)

Istoria este una din disciplinele care ne poate ajuta să facem pe copii oameni întregi. De ce? Pentru că istoria este viață. Asta nu înțeleg unii care cred că e o înșiruire de date și de fapte. Noi am împărțit viața, timpul, între trecut, prezent și viitor, printr-o Convenție, dar viața curge, ea e totală. Viața care a trecut nu e de disprețuit, viața care a trecut e de meditat asupra ei ca să putem duce lumea mai departe. Dacă ne gândim astăzi la Alexandru Ioan Cuza, și e bine că o facem aici, la Târgoviște, vechea capitală a Țării Românești, un tânăr, cum sunt și autoritățile dumneavoastră de acum, și mă bucur, când și-a început cariera și a făcut minuni. Era și colonel și pe vremea aia armata te învăța disciplină, te învăța un pic de ordine și mai ales respect pentru superiori, noi nu putem trăi fără ordine și respectul pentru superiori, și ca vârstă și ca funcție, este important într-o societate care vrea să funcționeze. Americanii, pe care îi imităm de multe ori, îi numesc pe marii lor bărbați de stat, pe cei care au fondat statul, părinții patriei. (…) Acești părinți ai patriei au avut în mintea lor o idee unitară și uniformă despre țara lor pe care au vrut să o construiască. Sunt un fel de eroi naționali…

Alexandru Cuza a fost contemporan cu un mare american, care a fost asasinat, că și ei și-au omorât conducătorii câteodată, Abraham Lincoln, fost tăietor de lemne în tinerețe și spălător de vase, ajuns avocat de succes, care a schimbat fața Americii. În același timp cu Lincoln, Cuza a schimbat fața României. Sigur că nu a fost singur și aș putea vorbi 2 ore despre defectele lui Cuza, despre necazurile lui, despre felul cum a înșelat-o pe doamna Elena, iubea o principesă sârboaică cu care se pare că a avut și un copil, i-a creat supărări soției, care după moartea lui l-a cinstit până la vârsta de 90 de ani, a făcut o fundație și l-a cinstit pe Cuza pentru că a trecut peste defectele lui… A rămas în memoria colectivă a acestui popor. Poporul, dacă e vorba de fapte bune, le reține pe acestea, cu o condiție, omul să fi făcut mai multe fapte bune decât rele, dacă a făcut mai multe rele decât bune poporul știe și-l bagă undeva într-o tainiță și nu-l mai pomenește. Alexandru Ioan Cuza a fost întâi un unificator pentru că a obținut în chip nesperat recunoașterea dublei sale alegeri și apoi recunoașterea României, la început nu era România, era Principatele unite ale Moldovei și Țării Românești, așa voiau marele puteri. Cuza nu a vrut. Plus că s-a trezit Domn și la Iași și la București ilegal. Marile puteri au întrebat imediat ce face… Anulați alegerile. Nu se poate și nu le-au anulat, au fost oameni de bine care au păstrat dubla alegere…”, a declarat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române la Târgoviște. La finalul prelegerii, marele academician a răspuns întrebărilor puse de cei prezenți în sală care au vrut să afle cât mai multe lucruri de la profesorul și istoricul Ioan Aurel Pop.

Felicitări Casei Corpului Didactic Dâmbovița pentru această frumoasă și utilă inițiativă!

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article