duminică, iunie 28, 2026

Publicitate

Controale ale polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Must read

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița, au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea agenților economici care nu respectă regimul produselor toxice și de uz fitosanitar.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 6 infracțiuni, fiind întocmite 3 dosare penale pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de art. 98 din O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, și 3 pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de art. 66 din O.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, fiind indisponibilizate 30 de kilograme de îngrășământ și 11 flacoane de insecticid.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article