Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița derulează, pe tot parcursul anului, Campania națională de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspețţiei Muncii, coordonat de către Comisia Europeană. Pe parcursul anului 2023, inspectorii dâmbovițeni au efectuat 72 controale, în cadrul acestei acțiuni, iar în primul trimestru al anului 2024 au fost efectuate 18 acțiuni, în cadrul cărora au fost depistate 7 produse neconforme. Ca măsură, angajatorii au fost sancționați și li s-a interzis comercializarea produselor, până la intrarea în legalitate.
Complementar acestei campanii, în primul trimestru al anului 2024, ITM Dâmbovița a derulat o acțiune de Îndrumare și Conștientizare în domeniul Supravegherii Pieței. Aceasta s-a adresat producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor, inclusiv site-urilor dedicate comerțului on-line si a avut ca obiectiv verificarea implementării prevederilor actelor normative cu privire la introducerea pe piață a produselor, prin care s-au transpus directivele europene în domeniu.
,,Astfel, se impune conformarea la următoarele reglementări:
-HG nr. 409/2016 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor electrice de joasă tensiune, care transpune Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice de joasă tensiune;
-HG nr. 305/2017 privind echipamentele individuale de protecție și Regulamentul UE 2016/425 privind echipamentele individuale de protecție;
-HG nr. 1029/2008 privind condițiile introducerii pe piață a mașinilor, ce transpune Directiva 2006/42/CE privind echipamentele tehnice;
-HG nr. 245/2016 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor și sistemelor de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explosive, ce transpune Directiva 2014/34/UE, privind echipamentele utilizate în atmosfere potențial explozive;
-HG nr. 197/2016 privind stabilirea condițiilor de punere la dispoziție pe piață și controlul explozivilor de uz civil ce, care transpune Directiva 2014/28/UE privind explozivii pentru uz civil;
-HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, ce transpune Directiva 2000/14/CE privind reducerea emisiilor de zgomot în afara clădirilor;
-HG nr. 467/2018 privind cerințele referitoare la limitele emisiilor de poluanți gazoși și de particule poluante și omologarea de tip pentru motoarele cu ardere interna pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră şi Regulamentul UE 2016/1628 privind cerințele și omologarea de tip pentru motoarele cu ardere internă pentru echipamente mobile fără destinație rutieră;
-HG nr. 1102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice, care transpune Directiva 2013/29/CE privind articolele pirotehnice;
-Regulamentul (UE) 2019/1020 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor’’, a transmis Lixandru Marius, inspector șef ITM Dâmbovița.








