duminică, iunie 28, 2026

Publicitate

,,Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”… o investiție emblematică a municipiului Târgoviște!

Must read

Săptămâna aceasta, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a semnat contractul de proiectare pentru una dintre cele mai importante investiții din istoria municipiului Târgoviște, respectiv „Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”!

Potrivit edilului, intervențiile vizează o suprafață de aproximativ 61.000 mp. și presupun, în linii mari, amenajarea și valorificarea peisagistică integrală a obiectivului de investiții, realizarea de rețele de utilități, camere de supraveghere video, vitrine de expunere, sisteme de prezentare audio-video, ecologizarea tuturor sectoarelor, demolarea tuturor construcțiilor parazitare, etc.

,,Obiectivul specific al proiectului, în valoare de aproximativ 18.000.000 de euro și finanțat din fonduri europene, constă în promovarea dezvoltării integrate a patrimoniului cultural prin punerea în valoare a potențialului turistic al obiectivului de patrimoniu – Șanțul și Valul Cetății Târgoviștei, precum și creșterea numărului de turiști și plasarea hotărâtă a municipiului Târgoviște pe harta turismului național și internațional’’, a menționat  primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article