Undă verde din partea autorităților de mediu pentru emiterea autorizației de construire care vizează proiectul de modernizare la 4 benzi a DN 71 Bâldana – Târgoviște! Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu a anunțat că Laurențiu Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a emis Decizia Etapei de Încadrare pentru modificările aduse proiectului de modernizare cu lărgirea la 4 benzi a cca 45 de km a drumului național DN 71. ,,Investiția derulată de CNAIR cu finanțare europeană din Programul Transport va determina decongestionarea traficului rutier reducând astfel cantitatea de noxe între Bâldana și Târgoviște. Toate lucrările au fost cuprinse în coridorul de expropriere, în zone avute în vedere la evaluarea impactului, fiind parte din abordarea generală a lucrării. Se consideră că impactul este unul neglijabil, deoarece ecosistemele din zona adiacentă punctelor de lucru sunt preponderent antropizate. Mai mult, lucrările vor fi realizate integral în afara ariilor naturale protejate și se vor planta noi perdele forestiere pe o suprafață considerabilă.
Mă bucur că acest drum național, de care vor beneficia zilnic zeci de mii de oameni, care locuiesc sau tranzitează zona, poate fi pus în practică, în județul Dâmbovița, după mulți ani în care s-a tot blocat din diverse motive. Datorită proiectului „Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 – Lărgire la 4 benzi de circulație si km 51+041 – km 109+905 – Drum la 2 benzi, Sector 1: Bâldana – Târgoviște, km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație”, va crește viteza de deplasare și va face din acest drum important, o rută de transport mai sigură pentru circulație, mai verde și mai rapidă. Practic, de astăzi există undă verde din partea autorităților de mediu pentru emiterea autorizației de construire la capătul unei lungi și minuțioase perioade de pregătire a execuției’’, a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu.