
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a inspectat astăzi investiția de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Târgoviște unde se află în plină desfășurare un proiect de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere. Edilul a fost însoțit de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, pentru că în zonă se lucrează și la reabilitarea străzii Mihai Eminescu.
,,De asemenea, în afara acestor proiecte pe care le derulăm aici, se mai lucrează în acest moment în cartierul Prepeleac, pe bulevardul Independenței, pe strada Grigore Alexandrescu, unde au debutat lucrările în primă fază la trotuare, dar va fi reabilitată și strada. Profităm de vremea bună și să reușim să parcurgem cât mai mult dintr-un amplu proiect de modernizare a străzilor și a trotuarelor din municipiul Târgoviște, proiecte care vor continua până la finalul anului și cred că reușim să atingem în mare parte obiectivele pe care le-am stabilit, cu precizarea că avem în lucru, în faza de pregătire a detaliilor tehnice proiecte pentru încă aproximativ 25 de străzi din Târgoviște. Este adevărat, străzi mai mici, dar care necesită intervenția administrației publice locale târgoviștene’’, a declarat primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.













