Începe o nouă campanie de reabilitare termică a blocurilor din Târgoviște! Primarul orașului, Cristian Stan a anunțat că a fost publicată lista cererilor de finanțare aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării!
Potrivit edilului, municipiul Târgoviște a reușit depunerea cu succes, până acum, a 4 cereri de finanțare, a căror valoare însumează 50.500.000 lei și care vizează eficientizarea energetică a 16 blocuri de locuințe din municipiul Târgoviște!
,,Este începutul celei mai importante campanii de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din orașul nostru, campanie care va continua cu proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional, în cadrul cărora cota locală de contribuție nu va depăși 5%’’, a precizat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

































