
Încă o zonă din municipiul Târgoviște va fi schimbată radical, în urma unei investiții care se apropie de final! Pe strada Udriște Năsturel, zona parelelă cu bulevardul „Constantin Brâncoveanu”, lucrările de modernizare a infrastructurii stradale au intrat în linie dreaptă. Concret, în zonă, se reabilitează peste 5.000 de mp. de parcare, plus stradă, aproximativ 700 mp. de trotuare, se reface rețeaua de preluare a apelor pluviale, dar și iluminatul public.
,,În microraionul 4 din municipiu Târgoviște, administrația locală târgovișteană derulează un proiect de modernizare a străzii, a parcării. Este vorba de o zonă care de foarte mult timp nu a cunoscut asemenea investiții. Discutăm undeva de peste 5.000 de metri pătrați, vorbesc de stradă – parcare, de asemenea în jur de 700 de metri pătrați trotuarul. Întreaga zonă va fi de nerecunoscut. Și pentru că suntem aici în cartierul Radu cel Mare aș mai preciza și faptul că tot aici în cartier se lucrează la Școala nr. 10, la Baza Sportivă, iar până la viitorul început de an școlar va fi terminată și investiția de acolo.
De asemenea, sper ca foarte curând să înceapă investiția, chiar vis-à-vis, la blocurile 6A, 6B, pe strada Ion Ghica. Aici avem un proiect de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, aproape 14 milioane de lei valoare investiției, finanțare prin PRSM, am semnat deja finanțarea, urmând ca la finalizarea licitației să începem și acest proiect. De asemenea, avem proiectul de realizare a unei parcări și a unor facilități legate de Șanțul și Valul Cetății, în spatele blocului 23 pe strada Radu Popescu, toate acestea în această zonă de care discutăm’’, a declarat astăzi primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan la conferința de presă din teren.











