

Conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște a efectuat astăzi o vizită de lucru la ”Centrul de zi pentru asistență și suport a persoanelor adulte cu dizabilități”, imobil construit pe locația unui punct termic dezafectat din microraionul IX, unde lucrările au ajuns la stadiul finisajelor. Investiția se găsește pe Aleea Prof. Radu Gioglovan și a costat peste 3.200.000 lei. Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, finanțarea este integral nerambursabilă, accesată în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Ținta 396 – ”Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități”.

,,Administrația locală târgovișteană implementează un proiect de construire a unui centru destinat persoanelor cu dizabilități. Aici a fost un punct termic dezafectat. Chiar dacă este greu de crezut, investiția de care discutăm are o valoare de peste 3.000.000 de lei finanțată integral din fonduri nerambursabile PNRR și în aproximativ 2 luni va fi gata și va deservi 90 de beneficiari fiind un centru de zi’’, a declarat primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan la conferința de presă din teren, la care au mai participat viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, dar și administratorul public Gabriel Boriga.











