Publicitate

Târgoviște: Bazinul Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație va intra în proces de modernizare, finanțarea fiind asigurată din fonduri elvețiene!

Must read

Începe modernizarea Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație din Târgoviște! Autoritățile locale au lansat deja licitația de execuție a proiectului în valoare de peste 34 de milioane de lei, finanțat din fonduri elvețiene. Aceasta este prima mare investiție de la inaugurarea obiectivului sportiv. Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, investiția este absolut necesară, pentru că bazinul a funcționat neîntrerupt timp de peste 10 ani. A mai spus edilul că deși exteriorul arată relativ bine, echipamentele sunt uzate fizic și moral, iar piesele de schimb nu se mai fabrică. Totodată, parcarea va fi parțial acoperită cu o instalație de panouri fotovoltaice avand capacitatea de 198kW care, pe lângă producerea energiei electrice, va umbri 99 de locuri de parcare.

,,Am lansat deja licitația de execuție pentru eficientizarea energetică și modernizarea bazinului olimpic. Este vorba despre un proiect de peste 34 de milioane de lei, finanțat prin fonduri elvețiene, prin care vom moderniza acest bazin. El funcționează neîncetat de aproape zece ani și cred că era nevoie de o asemenea investiție majoră, prin care ne asigurăm că Bazinul Olimpic va putea fi utilizat încă cel puțin zece ani, în condiții excelente.

Nu va mai exista încălzire pe gaze, ci încălzire pe pompe de căldură. Se schimbă tâmplăria, schimbăm fațadele, totul va fi termoizolant și va fi o schimbare majoră în bine, atât pentru condițiile care vor fi asigurate, cât și în ceea ce privește costurile de utilizare ale Bazinului Olimpic. Este o investiție absolut extraordinară pentru Târgoviște, pentru dâmbovițeni și pentru toți cei care vin aici. Sunt sute de copii, dacă nu mii, care vin și înoată și se antrenează în cadrul Bazinului Olimpic din Complexul Turistic de Natație.

Este prima investiție majoră care vizează Complexul Turistic de Natație de la inaugurarea sa. Urmează, bineînțeles, și alte investiții despre care am discutat: construirea aquapark-ului interior, noi bazine exterioare, extinderea zonei de aquapark exterior și alte investiții importante. Despre toate vom discuta la momentul respectiv, pe măsură ce vor începe să se concretizeze. Deocamdată, pentru Bazinul Olimpic avem finanțarea asigurată și am lansat licitația de execuție.

Sper ca până la finalul anului să reușim să o închidem și, undeva la începutul anului viitor, să înceapă și lucrările. În paralel, intenționăm să redeschidem bazinul din Micro 3, astfel încât copiii să aibă o alternativă. Sigur că nu este de acest nivel, dar măcar pe perioada lucrărilor, care nu vor dura mai mult de 24 de luni, să putem avea cât de cât o alternativă. Urmează și celelalte proiecte: Aquaparcul interior, bazine noi și extinderea zonei exterioare de ștrand’’, a declarat primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan la conferința de presă din teren.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article