Comisia pentru politică externă, cu sprijinul Comisiei pentru tineret și sport din Senatul României, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Institutul Sportiv Român (ISR), a găzduit marți, 24 septembrie a.c., la Senatul României, Conferința “Sports Diplomacy”. Conferința a fost moderată de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României.
Discuțiile au evidențiat rolul sportului în politica externă ca instrument de consolidare a cooperării internaționale și modul în care sportul poate influența relațiile bilaterale și multilaterale între state, prin încurajarea dialogului intercultural și promovarea valorilor comune. În intervenția sa, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a subliniat că sportul românesc are nevoie de o strategie naţională pe termen lung.
“Suntem încă sub impresia, sub emoţia Jocurilor Olimpice de la Paris, chiar şi a succesului românesc de la Campionatul European din Germania şi ştim ce înseamnă prezenţa românilor alături de fotbaliști şi felul în care au intonat imnul. Aşa că, sub imperiul emoţiilor, e bine să fim şi raţionali, în egală măsură. Ce se va întâmpla în ziua care urmează, care este planul instituţiilor, al celor care constituie statul român, pentru a susţine o componentă importantă a societăţii, cum este sportul românesc? După câştigarea unor medalii, s-a pus întrebarea “în ce bazin mă voi antrena în această toamnă”? Este simbolică această întrebare, noi suntem datori să susţinem o strategie cu adevărat naţională a sportului de masă, dar şi a sportului de performanţă. Sportul are nevoie de aceste strategii pe termen mai lung, are nevoie de resurse alocate şi de voinţa politică”, a afirmat senatorul Titus Corlățean.
,,Conferința pe care am organizat-o la Senat cu mari glorii ale Sportului românesc, campioni olimpici, mondiali europeni, unii dintre ei cu responsabilități instituționale naționale în prezent, precum Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu, Camelia Potec, Marius Copil etc, a avut ca temă :” Sports Diplomacy”. Nadia Comăneci ne-a onorat cu un mesaj video din SUA. Nu au lipsit ambasadorii Germaniei, Arabiei Saudite, Uruguayului, diplomați străini din Italia, Franța și Israel. O astfel de conferință, sub cupola generoasă a Parlamentului și în prezența unor mari campioni, nu putea începe decât cu intonarea Imnului de stat al României, de către Corul Operei Naționale din București, dirijat de maestrul Daniel Jinga’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.