Publicitate

Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței, în plin proces de modernizare

Must read

Încă o veste bună pentru sistemul sanitar dâmbovițean! La Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței sunt în plină desfășurare lucrările de modernizare a infrastructurii medicale, un proiect de amploare care urmărește transformarea unității într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor copiilor, aparținătorilor și personalului medical. Investiția vizează atât reabilitarea și modernizarea clădirilor, cât și crearea unor condiții optime pentru desfășurarea actului medical, contribuind la creșterea calității serviciilor oferite micilor pacienți din județul Dâmbovița.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 66,6 milioane de lei, investiția reprezentând unul dintre cele mai importante proiecte dedicate infrastructurii medicale pediatrice din județ. Odată finalizată, investiția va asigura un mediu modern și funcțional, în care copiii vor beneficia de condiții de tratament la standarde ridicate, iar cadrele medicale își vor putea desfășura activitatea în spații adaptate cerințelor actuale din domeniul sănătății.

,,Se lucrează la Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței. Sunt în plină desfășurare lucrările pentru modernizarea infrastructurii medicale și transformarea spațiilor în unele adaptate nevoilor copiilor și personalului medical. Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 66.600.000 de lei, include reabilitarea și modernizarea Pavilioanelor A, B și C, pentru creșterea calității actului medical și pentru a oferi condiții mai bune de tratament și îngrijire micilor pacienți. Investim în sănătate pentru ca fiecare dâmbovițean să aibă acces la servicii medicale de calitate, iar copiii noștri să fie tratați în condiții moderne și sigure’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article