miercuri, mai 13, 2026

Publicitate

Senatorul Titus Corlățean, prezent la Zilele Comunei Șotânga: ,,O comunitate unită, o comună foarte frumoasă din Dâmbovița, care s-a dezvoltat armonios’’

Must read

La sfârșit de săptămână, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, a fost prezent  la Zilele Comunei Șotânga, luând parte la evenimentele organizate de autoritățile locale. Cu acest prilej la Șotânga, o comună care s-a dezvoltat armonios, a fost inaugurată noua sală de sport, parcul de agrement și a fost dezvelită Statuia minerului din Șotânga, iar evenimentele nu s-au oprit aici…

,,1-2 august- Zilele Comunei Șotânga din județul Dâmbovița. Și în acest an am participat, la invitația Primarului Constantin Stroe, la evenimentele organizate cu ocazia Zilelor Comunei Șotânga. Inaugurarea noii săli de sport (o bijuterie, pe care copiii iubitori de sport deja au luat-o cu asalt..), a parcului, marcarea tradiției de minerit în Sotânga (exploatare de lignit începând cu 1859) prin dezvelirea Statuii minerului din Șotânga, un spectacol foarte reușit de muzică și dansuri populare al elevilor din localitate și, nu în ultimul rând, ceremonia de onorare a cuplurilor căsătorite care aniversează 50 de ani de căsnicie, precum și a doi elevi deveniți campioni la ciclism.

O comunitate unită, o comună foarte frumoasă din Dâmbovița, care s-a dezvoltat armonios prin proiectele reușite de-a lungul anilor de primar și consiliul local, desigur cu sprijinul echipei PSD Dâmbovița. Nu întâmplător domnul primar Stroe a fost reales anul trecut (nu vă mai menționez la al câtelea mandat…) cu 83%. La mulți ani locuitorilor Comunei Șotânga!’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article