
Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României l-a primit la Senat pe senatorul francez Olivier Cadic (Uniunea Centristă), vicepreședinte al Comisiei de politică externă, apărare și forțe armate din Senatul Francez, dar și vicepreședinte al Grupului senatorial francez de prietenie cu Senatul României. Titus Corlățean îl cunoaște de mulți ani pe demnitarul francez care îi reprezintă și pe francezii din diaspora.
,,O discuție amplă, profesionistă și extrem de amicală pe temele care „ard” în plan extern, dar și în relațiile bilaterale, inclusiv cu privire la provocările politice interne, cele economice și sociale din țările noastre, în prezența și cu contribuția ambasadorului Republicii Franceze la București, Nicolas Warnery. Parteneriatul strategic bilateral și francofonia reprezintă repere fundamentale ale relației dintre România și Franța’’, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României.










