

Luni, 11 noiembrie 2024, senatorul Titus Corlățean, alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan a vizitat două societăți importante din orașul Titu, respectiv Metaplast și Nicprem. Gazdă primitoare a fost chiar primarul orașului, Laurențiu Costache, care are în plan să impulsioneze dezvoltarea economică a localității prin atragerea de noi investiții, dar și dezvoltarea celor existente. Senatorul dâmbovițean Titus Corlățean a salutat intenția managementului companiilor vizitate de extindere a activității și de diversificare a gamei de produse și i-a asigurat de tot sprijinul parlamentarilor social democrați de Dâmbovița.


,,Ne-am întâlnit cu patronatul, inginerii, aparatul tehnic și muncitorii de pe platformele industriale Metaplast și Nicprem de la Titu. Metaplast este una dintre principalele companii care contribuie la dezvoltarea economică a orașului Titu și a întregii zone de sud a județului Dâmbovița, având peste 1000 de angajați și o cifră de afaceri impresionantă. Activitatea de producție de aici se află în directă coordonare cu cele două fabrici de automobile din România, Dacia și Ford, și nu numai, fiind un furnizor global de piese din materiale plastice. La rândul său, Nicprem este o companie importantă în domeniul fabricării de mase plastice la Titu.


Am făcut o vizită la această companie împreună cu Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan și Primarul social-democrat al orasului Titu, Laurențiu Costache, asigurând în continuare atât patronatul companiilor, cât și muncitorii de tot sprijinul, atât la nivel județean, cât și guvernamental.
Din discuțiile purtate atât cu echipa de management cât și cu angajații din secțiile de producție, viitorul sună bine la Titu, compania având planuri de extindere a activității și diversificare a gamei de produse, atât în țară, cât și în străinătate. Dezvoltarea necesită predictibilitate, iar acesta este atributul de care noi, Partidul Social Democrat, ne-am legat întotdeauna crezul și planurile’’, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.













