Distribuie articolul

Sală de sport nouă și modernă… la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din municipiul Târgoviște!  Aceasta fost inaugurată astăzi de către echipa de conducere a Primăriei Târgoviște, alături de care s-a aflat și președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Evenimentul poate fi catalogat a fi unul ,,istoric’’ pentru că este pentru prima dată când renumita unitate de învățământ dispune de o sală de sport în adevăratul înțeles al cuvântului. Investiția a fost suportată în totalitate din bugetul local și a costat trei milioane de lei.

Atunci când vor reveni la școală, după experiența învățământului online, elevii acestei unități de învățământ preuniversitar de prestigiu din județul Dâmbovița își vor putea susține activitățile  sportive într-o sală ultra-modernă, cu tabelă electronică, porți de handbal și coșuri de baschet. De asemenea, administrația publică locală târgovișteană a avut grijă să amenajeze, în afara sălii de sport construită de la zero, și un teren de sport multifuncțional.

,,Ne aflăm în cea mai nouă sală de sport din municipiul Târgoviște. Este vorba despre sala de sport de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella”, aici unde a fost construită o întreagă bază sportivă, care, în afara incintei sălii, vizează și un teren de sport multifuncțional, practic a fost valorificat la maxim spațiul care exista aici… Așadar, discutăm de o bază sportivă construită de la zero, la un Colegiu național de prestigiu, care niciodată nu a avut o sală de sport și orele de educație fizică se făceau fie într-o sală improvizată, fie în fosta cantină a fostului liceu de transporturi auto.

Discutăm despre o sală de sport de aproximativ 1000 de metri pătrați, o sală de sport cu toate dotările, așa cum se poate observa, cu vestiare, cu tot ceea ce este necesar pentru ca cei 800 de elevi de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella”  să beneficieze de condiții excelente pentru efectuarea orelor de sport. De asemenea, așa cum spuneam, în față avem un teren multifuncțional și o pistă de alergare. Spațiul nu a fost unul foarte-foarte generos. Investiția despre care discutăm este finanțată de Primăria Municipiului Târgoviște, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei și cred că este o investiție absolut necesară acestei unități de învățământ “, a declarat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

,,Vreau să felicit administrația locală pentru tot ceea ce a făcut pentru această unitate de învățământ emblematică pentru județul Dâmbovița’’

La deschiderea oficială a bazei sportive de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” a participat și președintele CJD, Corneliu Ștefan, la rândul său absolvent al acestei unități de învățământ.

,,În primul rând, vreau să spun de la început, am intrat cu emoții în incintă. Sunt fost absolvent al Colegiului Național ,,Constantin Carabella”, în perioada 1996 – 2000, am terminat aici specializarea matematică – fizică și vreau să spun că în perioada respectivă nu am avut astfel de condiții. Vreau să felicit administrația locală pentru tot ceea ce a făcut pentru această unitate de învățământ emblematică pentru județul Dâmbovița.

În al doilea rând, o spun astăzi în Sala de Sport a Colegiului Național ,,Constantin Carabella” că astfel de practici vom mai avea în județul Dâmbovița prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Vom realiza cât mai multe baze sportive, săli de sport și am dori să avem cel puțin o bază sportivă la un asemenea nivel” , a punctat președintele CJD, Corneliu Ștefan.


Distribuie articolul