Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a primit vizita unei delegații din Italia, formată din reprezentanți ai GAL Terre Vibonesi și GAL Dei Due Mari care au fost prezenți zilele acestea în județul Dâmbovița.
,,La invitația GAL Valea Ialomiței, am participat la o întâlnire în cadrul căreia am discutat despre posibilitatea dezvoltării unui proiect de cooperare între GAL-uri, menit să sprijine inițiative comune la nivel local și să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.
Ne bucurăm de deschiderea partenerilor italieni și de interesul comun manifestat pentru consolidarea relațiilor de colaborare, în beneficiul comunităților noastre locale’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.









