Stadiul recalculării pensiilor, respectiv emiterea și comunicarea deciziilor către beneficiarii acestora a fost primul subiect dezbătut astăzi la ședința Colegiului Prefectural Dâmbovița, care a fost condusă de subprefectul județului, Marian Tănase. Directorul adjunct al Casei de Pensii Dâmbovița, Mihaela Niculae, a declarat că într-un timp relativ scurt, de trei săptămâni, s-a reușit recalcularea a 107.471 de dosare aflate în plată la nivelul județului Dâmbovița. De asemenea, Mihaela Niculae a ținut să sublinieze că nicio pensie din România nu va scădea după recalculare, mai ales în contextul în care luni, 19 august 2024, în curtea Casei de Pensii Dâmbovița au venit aproximativ 300 de persoane pentru a cerere lămuriri legate de deciziile primite. A mai spus Mihaela Niculae că până la acest moment s-au primit la Casa de Pensii Dâmbovița 88 de contestații care, dintr-o verificare rapidă, nu necesită revizuiri de decizii, deocamdată… În ceea ce privește indexarea viitoare a pensiilor cu rata inflației, specialistul Casei de Pensii Dâmbovița a declarat că ,,indexarea se va face la punctajul pe care îl are fiecare pensionar, de punctajul punctelor realizate pe contributivitate de fiecare pensionar în parte’’.
„Deciziile au fost depuse la poștă, ultima tranșă fiind trimisă pe data de 12 august, iar colegii de la Poștă au reușit, începând cu 16 august, să le pună în plicuri și să le trimită către titulari. Vreau să fac și eu o completare la ceea ce a spus doamna ministru Simona Bucura Oprescu, și anume că nicio pensie din România nu va scădea după recalculare. Există două categorii de pensionari: cei care beneficiază de pensia minimă socială și cei care, conform legislației vechi, au beneficiat de anumite avantaje. În cazul recalculării, chiar dacă rezultă o pensie mai mică decât pensia minimă aflată în plată, aceștia vor continua să primească pensia minimă socială, adică indemnizația socială de 1.281 de lei. O altă categorie de pensionari este formată din cei care, în baza legislației vechi, au beneficiat de avantaje care le-au permis un cuantum al pensiei mai mare decât cel al celor care, având același stagiu contributiv, au primit pensii mult mai mici. De fapt, prin această lege, s-a urmărit ca la contributivitate egală să existe pensii egale și, totodată, să se asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii. În cazul celor cărora li s-au micșorat pensiile în urma recalculării, cuantumul pensiei va rămâne același, începând cu 1 septembrie 2024, ca cel aflat în plată în luna august… Datorită rețelelor de socializare unde sunt foarte mulți care se dau specialiști în pensii, pensionarii sunt foarte agitați… Vreau să vă spun că luni aveam în curtea Casei de Pensii circa 300 de persoane la care s-a ieșit cu toată Direcția să discutăm cu fiecare în parte, cu deciziile în mâna dumnealor și să le explicăm că de fapt pensia nu a scăzut, să le explicăm aceste decizii pe care săracii, mulți dintre dumnealor, nu le-au înțeles așa cum sunt ele în fond ”, a transmis directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Mihaela Niculae…
Potrivit acesteia, următoarea etapă de recalculare constă în adeverințele depuse de pensionari cu elemente care pe legea încă în vigoare acum nu au fost luate în calcul, respectiv acord global, prime, ore suplimentare care nu au fost bază de calcul la stabilirea pensiei pe Legea 263. ,,Pe Legea 360, dacă aceste elemente au fost plătitoare de CAS, de contribuție de pensie, ele se vor lua în calcul. În baza legii, ele vor fi recalculate în 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, volumul este foarte mare. Vă dați seama, sunt peste 107.000 de pensionari, probabil 70% din dumnealor au avut și aceste condiții înainte de 2001. Pensiile de agricultori, la fel, vor fi evaluate și recalculate tot în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. Probabil undeva în luna martie – aprilie 2025, cu efortul susținut al oamenilor din Casa de Pensii, vom reuși să ducem la îndeplinire și următorul obiectiv’’, a completat Mihaela Niculae, directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Dâmbovița.