Distribuie articolul

America

Nu m-am grăbit azi să fac comentarii publice sau să postez ceva pe tema atentatului eșuat împotriva fostului Președinte american, Donald Trump.

Am așteptat să văd cum reacționează oamenii politici, comentatorii și societatea americană însăși, înainte de orice. O reacție absolut corectă a actualului Președinte Biden, față de situația contracandidatului său Republican, un Donald Trump care și astăzi a arătat că este un om și, potențial, din nou un lider puternic. Mă întreb însă dacă este suficient. Acum doi ani, la Washington DC, am participat la National Prayer Breakfast și am urmărit discursul actualului Președinte al SUA. Joseph Biden făcea apel la unitate în clasa politică americană și în societate, într-o perioadă de mari provocări. La doar câteva ore de la acest apel izbucnea un nou scandal politic între Republicani și Democrați, presărat cu cuvinte grele…

Pe scurt, ar fi foarte bine dacă America s-ar trezi. Fractura în societate și în mediul politic de la Washington a generat sau măcar a stimulat ură și acte de violență, într-o democrație care a mai cunoscut momente în care lideri ai mișcării civice de culoare sau chiar un mare Președinte american, la Dallas, au fost asasinați. Ar fi necesar ca America să se trezească, pentru ea, dar și pentru mulți alții în lumea asta, inclusiv pentru noi, românii, aflați într-o legătură atât de strânsă cu cel mai important Aliat pe care îl avem. Să se trezească și să se întoarcă la spiritul bipartizan care a consacrat forța, credința și înțelepciunea unei mari puteri mondiale. Ar fi bine și pentru noi, pentru că și în România, care a cunoscut cel puțin doi Președinți, dar și alți actori politici și sociali care au generat de-a lungul anilor multă dezbinare, chiar ură și fractură socială, ar trebui să înțelegem că ar trebui să ne ferim de acești demoni. Prin care noi înșine am putea să ne facem mult rău.

Dumnezeu să binecuvânteze America și să dea vindecare!

Dumnezeu să binecuvânteze România și pe români!

 

Senator PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României


Distribuie articolul