

Astăzi, la invitația primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat alături de directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, la semnarea contractului de finanțare a proiectului care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, investiție finanțată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Este primul contract din Regiunea Sud-Muntenia prin care un liceu tehnologic este renovat în totalitate folosind fonduri europene în valoare de peste 25.000.000 de lei. La acest eveniment important pentru învățământul târgoviștean au mai participat prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, directorul instituției de învățământ, Anda Alecu, consilieri locali, directori de instituții.

,,Municipiul Târgoviște, încă o dată pe primul loc! Astăzi, am semnat primul contract din Regiunea Sud-Muntenia prin care un liceu tehnologic este renovat în totalitate folosind fonduri europene în valoare de peste 25.000.000 de lei. Este vorba de reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște. Se vor realiza intervenții prin care unitatea de învățământ amintită va fi transformată integral, toate corpurile de clădire urmând a fi reabilitate din temelii. Totodată, va fi refăcută curtea liceului, inclusiv prin realizarea unui sistem de iluminare și prin crearea de spații verzi sau a unor foișoare și pergole. Apreciez în mod deosebit colaborarea cu domnul Liviu Mușat, directorul general al ADR Sud-Muntenia, alături de care transformăm municipiul Târgoviște. Le mulțumesc tuturor pentru că au fost alături de noi în acest moment important pentru educația din Târgoviște!
Este al șaptelea proiect pe care Primăria Municipiului Târgoviște îl semnează în cadrul Programului Regional Sud Muntenia. Ne dorim să rămânem pe primul loc în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. În prezent, avem 30 de contracte de finanțare semnate pe diverse programe – PRSM, PNRR, AFM etc. Valoarea totală a finanțărilor aflate în derulare, fără a include proiectele deja finalizate, depășește 533 de milioane de lei – echivalentul bugetului local din taxe și impozite pe o perioadă de aproximativ 10 ani”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

„Este un proiect deosebit de important pentru învățământul târgoviștean și dâmbovițean. Așa cum am mai spus, ați demonstrat și de această dată, atât la nivelul municipiului Târgoviște, cât și la nivelul regiunii Sud-Muntenia, că municipiul Târgoviște se află pe un drum bun. Odată cu semnarea acestor contracte, municipiul Târgoviște va reuși să se mențină pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. În ceea ce privește județul Dâmbovița, vreau să vă dau o veste bună, chiar aici, în sediul municipiului Târgoviște: județul Dâmbovița a depus peste 150 de proiecte la nivelul regiunii Sud-Muntenia, cu o valoare totală de peste 2,4 miliarde de lei. Și în cadrul acestui program, 2021–2027, județul Dâmbovița este pe primul loc la numărul de proiecte depuse și, cu siguranță, va fi pe primul loc și la atragerea fondurilor europene pentru toate localitățile din județ.
Doresc să îi mulțumesc domnului director al ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, pentru întreaga implicare de până acum în implementarea acestor proiecte pentru comunitățile locale. Le mulțumesc, de asemenea, colegilor parlamentari pentru sprijinul constant, iar, nu în ultimul rând, îl felicit pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și echipa sa pentru tot ceea ce fac. Sunt convins că municipiul Târgoviște se va menține pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

„Este o onoare pentru mine să fiu aici, alături de această echipă puternică formată atât la nivelul conducerii județului Dâmbovița, cât și la nivelul municipiului Târgoviște — un parteneriat extrem de solid între Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean. Dovada o avem astăzi, când fiecare dintre domniile lor a prezentat proiecte extrem de importante pentru județul Dâmbovița. Referitor la activitatea de astăzi, vreau să spun că, în opinia mea, comunitățile puternice nu înseamnă doar rețele de apă, canalizare și infrastructură rutieră — domenii în care municipiul Târgoviște, și nu doar el, ci și județul, stă foarte bine. Pentru mine, o comunitate cu adevărat puternică este aceea care investește în educație. Iar proiectul prezentat astăzi de domnul primar face parte dintr-un lung șir de inițiative dedicate infrastructurii educaționale. Vorbim despre instituții de învățământ reabilitate prin diverse surse de finanțare, ceea ce denotă preocuparea constantă a administrației municipale și județene pentru acest sector esențial”, a precizat prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase.

„Este un moment important pentru comunitatea locală. Vreau să-l felicit pe domnul primar, să felicit echipa de la Primărie, Consiliul Local, parteneriatul cu ADR, dar și pentru echipa făcută cu Consiliul Județean Dâmbovița. Aceste lucruri înseamnă, pe scurt, o bună guvernare locală, într-o lume în care, din păcate, reperele se schimbă nu întotdeauna în direcția cea mai bună și într-o lume în care, din păcate, oamenii au o memorie selectivă, o memorie scurtă, este important ceea ce construim și ceea ce lași în urmă… Din punctul acesta e vedere, vorbim de proiecte cu fonduri europene atrase constant în toți anii ăștia, este o performanță de calitate. Puteți conta pe noi în continuare în procesul legislativ, pe votul care este necesar pentru a susține finanțarea acestui tip de proiecte, dar și din punct de vedere politic, pentru că noi trebuie să facem demersuri politice la instituții, la ministere, pentru a obține, a realiza, a accelera procesul. Puteți conta pe noi pentru că suntem o echipă, spun eu, frumoasă, performantă și putem să facem în continuare bine oamenilor, indiferent de cum se joacă alții cu societatea românească, cum știu să arunce cu pietre, cum știu să dărâme… Important este ceea ce construim și ce lăsăm în urmă.”, a declarat senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României

„Vreau să felicit echipa de conducere a Primăriei Târgoviște pentru modul în care a implementat și continuă să implementeze proiecte. Sunt convins că și proiectele pe care le avem în pregătire — și pe care sperăm să le contractăm într-o perioadă cât mai scurtă — în municipiul Târgoviște își vor dovedi utilitatea maximă pentru comunitatea târgovișteană și, de ce nu, pentru întreaga comunitate dâmbovițeană. Până în acest moment, avem depuse 19 proiecte aflate în diferite etape de evaluare sau de contractare. Acestea însumează o valoare de aproape jumătate de miliard de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din fondurile atrase la nivelul județului Dâmbovița în prezent. Sunt convins că toate aceste proiecte vor fi realizate”, a menționat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat.










