Aproximativ 100 de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița au protestat astăzi în fața sediului față de măsura de reducere a sporului de condiții vătămătoare de la 1500 de lei la 300 de lei! Protestul spontan a avut loc între orele 8.30 – 11.00. Salariații fiscului amenință cu greva generală dacă le va fi redus sporul de condiții vătămătoare. Potrivit liderul de sindicat de la fiscul dâmbovițean, Cosmin Tomșa, tot astăzi au oprit lucrul și salariații de la unitățile fiscale orășenești Găești, Moreni, Pucioasa și Titu.

,,Nu avem nicio informație că ar veni să vorbească cineva cu noi. Noi, la Finanțe, nu avem decât un singur spor, cel de condiții vătămătoare care era de 15% din salariul de bază brut, respectiv 1500 de lei, care acum va fi redus la 300 de lei. Pierderea va fi undeva la 1000 de lei. O să ne solidarizăm și cu confederațiile mari pentru că toate categoriile de bugetari din administrație pierd acest spor. Dacă premierul nu va da curs cererii noastre, de mâine protestul o să fie general în toată țara’’, ne-a declarat astăzi liderul de sindicat de la AJFP Dâmbovița, Cosmin Tomșa.











