Voia bună, veselia, râsetele copiilor au răsunat astăzi în Municipiul Târgoviște, în piețele publice și parcurile orașului! De 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, autoritățile locale au pregătit pentru cei mai mici târgovișteni o grămadă de activități distractive, sportive și recreative. Evenimente importante au avut loc în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște cu spectacole de dans și muzică susținute de copiii talentați de la școlile de profil, precum Școala de balet Daniela Rotari; Școala de dans ”All for Dance”; Școala de dans ”DANA GYM”, și nu numai. Principalii responsabili de animatie – jocuri și voie bună au fost actorii Florin Georgescu și Ana-Maria Cucuta. Spectacole susținute de copii au avut loc și în Parcul de la UM Gară, o altă locație unde cei mici s-au simțit în largul lor.


La Biblioteca Județeană Dâmbovița a avut loc evenimentul intitulat “Dăm viață poveștilor uitate” – cu participarea elevilor din cadrul Colegiul Național Pedagogic “Constantin Cantacuzino” , iar la Cinematograful Independența copiii au putut viziona filmul ”Revizorul” – în regia lui Ștefanis Lupu. Cel mai așteptat moment a fost Parada Copiilor care a urmat Traseul- Primăria Târgoviște – Scuarul Primăriei –Bd. Libertății – Piața Tricolorului – Parcul Mitropoliei – Piața Mihai Viteazul. Și spectacolul de teatru pentru copii – Petrică și lupul a fost urmărit cu mare interes de cei mici.


Complexul Turistic de Natație Târgoviște a fost gazda competițiilor sportive, respectiv a meciurilor de fotbal la nivelul juniorilor, de baschet, partide de șah simultan, cu cei prezenți în bază, organizate de jucători profesioniști. Nici de la Complexul de Natație nu au lipsit desenele pe asfalt, jocuri, dansuri, concurs de poezii, de cântece și alte surprize, iar atmosfera a fost întreținută de Happy, mascota Complexului. Pe parcursul întregii zile, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, dar și administratorul public Gabriel Boriga au supervizat desfășurarea tuturor activităților dedicate copiilor de ziua lor.














