vineri, decembrie 5, 2025

Moreni: Bypass între rețeaua publică a orașului și o rețea funcțională, soluția de avarie pentru ca oamenii să aibă acces rapid la apă!

Must read

Autoritățile județene și cele locale de la Moreni depun eforturi susținute pentru ca morenarii să aibă cât mai repede acces la o sursă alternativă de apă potabilă.  Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a stat astăzi de vorbă cu oamenii din municipiul Moreni pe care i-a asigurat că se lucrează la realizarea unui bypass între rețeaua publică a orașului și o rețea funcțională din zonă, de unde se poate asigura aprovizionarea cu apă, chiar și după un program prestabilit.

,,Împreună cu primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, facem tot ce ne stă în putere pentru ca, prin soluții alternative, să putem asigura, chiar și parțial, alimentarea cu apă. Am stat de vorbă cu oamenii și le-am spus că depunem toate eforturile pentru ca fiecare familie să aibă apă cât mai curând.

La acest moment, Compania de Apă Târgoviște–Dâmbovița realizează un bypass între rețeaua publică a municipiului Moreni și o rețea funcțională. Totodată, se montează o stație de clorinare, astfel încât, după respectarea normelor sanitare, în câteva zile să putem furniza apă populației, chiar și după un program prestabilit.

În paralel, la Moreni, se distribuie apă în aproximativ 20 de puncte fixe și mobile, pentru ca toți locuitorii să aibă apă potabilă. Suntem implicați în gestionarea situației și vom continua să facem tot ce ține de noi pentru a diminua impactul acestei probleme’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article