După ce a trecut printr-un proces complex de restaurare, Poarta Vânătorilor sau Poarta Dealu, vestigiu medieval din secolul al XVII – lea, care făcea parte din Fortificația Cetății Domnești, va fi inaugurată la sfârșitul acestei săptămâni, când la Târgoviște debutează și ,,Zilele Cetății’’! Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a anunțat că în momentul de față se fac ultimele retușuri, după care monumentul istoric va fi redat circuitului turistic. Poarta Vânătorilor reprezintă un punct de atracție turistică pentru că face trecerea către alte obiective de mare atracție ale orașului, respectiv Parcul Chindia și Complexul Național Muzeal ,,Curtea Domnească’’.
“Poarta Dealu – Vânătorilor”, construcție emblematică pentru orașul nostru, așa cum nu am văzut-o vreodată! Chiar dacă Institutul Național al Patrimoniului a finanțat „în salturi” timp de aproximativ 2 ani acest proiect și mai are mici retușuri de realizat, până la finalul săptămânii, strada Aleea Coconilor va fi redeschisă, iar un monument istoric de clasa A, datând din secolul al XVII-lea, va fi redat comunității târgoviștene!’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.





