duminică, iulie 5, 2026

Publicitate

Mesajul deputatului Daniel Blaga de Ziua Națională a Contabilului Român: ,,Gânduri bune şi putere de muncă, tuturor contabililor români’’

Must read

De Ziua Națională a Contabilului Român, deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga s-a aflat în mijlocul profesioniștilor acestei bresle la evenimentul organizat de CECCAR Dâmbovița unde cei mai performanți membrii au fost premiați! Parlamentarul dâmbovițean recunoaște că bunul mers al activității economice din județ depinde în mare măsură de specialiștii care fac parte din Corpul experților contabili.

,,Am răspuns cu bucurie invitaţiei de a participa la evenimentul organizat de CECCAR Dâmboviţa, cu prilejul Zilei Naţionale a Contabilului Român. Am întâlnit unii dintre cei mai buni profesionişti ai judeţului, alături de care am discutat despre bune şi rele, în domeniul financiar.

Corpul experţilor contabili este compus din oamenii pe care ne bazăm extrem de mult pentru bunul mers al activităţii economice. Sub sloganul “Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună”, evenimentul a avut ca temă Business reloaded. Rolul profesionistului contabil în asigurarea rezilienţei afacerilor.

Au fost dezbateri utile, iar cei mai performanţi membri CECCAR au fost premiaţi. Ştim că munca de contabil nu este nici pe departe uşoară şi nu poate fi profesată de oricine. Pentru pasiune, dăruire, seriozitate şi profesionalism, transmit tuturor celor care lucrează în acest domeniu să aibă multă putere de muncă, să fie sănătoşi şi să îşi continue activitatea cu acelaşi devotament. La mulţi ani!’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article