miercuri, iunie 24, 2026

Publicitate

Matterhorn, un vis împlinit al deputatului Aurelian Cotinescu, iubitor al muntelui!

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, mare iubitor al muntelui, a reușit să escaladeze recent masivul Matterhorn – un munte emblematic, de 4478 m, unul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi. Parlamentarul demonstrează că sportul și munca pe care o desfășoară cu mare responsabilitate în Parlamentul României se pot completa în mod armonios, cu rezultate foarte bune.

,,Matterhorn – un vis împlinit. Să vezi răsăritul la 4000 de metri și să mănânci un măr. Viață! Am ținut și un mic jurnal: M-am gândit puțin la ascensiunea de aproape 700 m diferență de nivel făcută până atunci și m-am pregătit pentru greul care urma.

Mi-am dorit mult să urc pe acest munte. Matterhorn este despre anduranță, muncă, atenție la fiecare pas făcut. Vântul bate tare și ai momente în care simți că rafalele de vânt îți iau și puținul oxigen pe care încerci cu greu să-l aduni în plămâni.

Este primul munte urcat de mine unde timpul de coborâre a fost mai mare decât timpul de urcare. Și asta din cauza pantelor deosebit de abrupte, dar și a stratului mare de zăpadă care se topea la prânz, ceea ce făcea ca riscul de alunecare să fie foarte mare.

Am început urcarea la lumina frontalei la ora 5.30. Am ajuns pe vârf, împreună cu partenerul de ascensiune Teofil Vlad, după 4h și 45min, epuizat, dar bucuros. 4.45 h de cardio, cu puțin oxigen în condiții de frig si vânt!

Matterhorn- un munte emblematic, cu cei 4478 m, este unul dintre cele mai înalte si mai tehnice vârfuri din Alpi, o invitație pentru cei pasionați de adrenalina, mișcare și natură’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article