Luni, 29 iunie 2026, Mănăstirea Peștera Ialomiței din Munții Bucegi își va sărbători hramul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența pelerinilor care urcă an de an spre acest așezământ monahal încărcat de istorie și spiritualitate.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu clericii prezenți, va binecuvânta darurile pregătite pentru pelerinii care vor participa la sărbătoare, ca semn al comuniunii și al bucuriei împărtășite în această zi de prăznuire.
Reamintim că mănăstirea Peștera Ialomiței, una dintre vetrele monahale muntene reprezentative, a cunoscut în ultimul deceniu un amplu proces de dezvoltare și restaurare, sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Înaltului Ierarh. Astfel, biserica nouă, arhondaricul, chiliile, Centrul Cultural‑Misionar și Casa „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” au fost ridicate la inițiativa Chiriarhului nostru, iar biserica veche, împreună cu cea de la intrarea în Peșteră, au fost restaurate pentru a reda strălucirea și frumusețea acestui loc de rugăciune.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI








