Distribuie articolul

Chiriașii ANL, cei care încă nu au reușit să-și cumpere locuințele, au primit o lovitură dură din partea Guvernului PNL care repetă acum ceea ce au făcut și colegii lor de la PD-L, atunci când au deținut puterea absolută în România, adică au majorat chiriile locuințelor ANL, pe care le-au adus foarte aproape de prețul pieței, și au crescut prețul de vânzare pe metru pătrat de construcție!

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a ținut să sublinieze, în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița, de la începutul acestei săptămâni, că acesta este modul în care Guvernul PNL își arată grija față de cetățenii săi. Din vara anului trecut, prețul apartamentelor ANL a crescut cu aproape 50%, aspect care îi pune în mare dificultate pe cei care vor să cumpere unitățile locative în care locuiesc.

,,Apropo de grija Guvernului pentru cetățeni… Sunt foarte mulți târgovișteni care au locuințe ANL și care cer să cumpere apartamentele, dar în momentul în care le spun prețul… efectiv au un șoc. De ce? Anul trecut, în luna iulie, s-a dat un ordin prin care prețul de vânzare a crescut cu 47% pe metru pătrat. Așadar, dacă ai o garsonieră, spre exemplu, în Sagricom, dacă vrei s-o cumperi plătești 107.000 lei.

Dacă ai un apartament cu două camere în Sagricom și vrei să-l cumperi plătești 184.000 de lei. Acestea sunt prețurile stabilite de actualul Guvern. Repet, o creștere cu 47% față de prețurile din 2019. De aici și impactul pe chirie, care a crescut exponențial.

Eu nu înțeleg cum se stabilesc aceste prețuri în contextul în care ANL, deși este proprietarul locuinței și percepe la înstrăinare niște prețuri colosale, pentru că sumele intră în bugetul ANL, pe parcursul utilizării construcției nu face absolut nimic, nu cheltuieli de întreținere, nici măcar cheltuielile pe zona de reparații capitale, absolut nimic, dar iată câți bani percep pentru vânzarea unei garsoniere în cartierul Sagricom. Repet… peste 100.000 de lei”, a declarat primarul   municipiului Târgoviște, Cristian Stan la conferința de presă de la partid.

 

 

 


Distribuie articolul