În minivacanța din perioada 15 – 17 august 2025 jandarmii dâmbovițeni vor acționa zilnic pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la activitățile cultural-artistice, tradiționale și sportive ce vor avea loc în municipiul Târgoviște și alte 7 localități (Răcari, Bucșani, Cornești, Hulubești, Tătărani, Potlogi și Sălcioara) de pe raza judeţului Dâmboviţa, fiind pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor. În plus, jandarmii vor fi angrenați și în misiunile permanente de pază și protecție instituțională la cele peste 25 de obiective stabilite în responsabilitate.
Pentru siguranța dâmbovițenilor, patrulele de ordine publică vor acționa independent și în sistem integrat cu dispozitive adaptate nevoilor operative și vor avea în vedere prevenirea infracțiunilor stradale și descurajarea faptelor de natură contravențională.
Principala misiune a jandarmilor, alături de celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii publice va consta în asigurarea protecției cetățenilor, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Tot în această perioadă, jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga vor veghea permanent şi vor interveni cu promptitudine pentru a acorda ajutor turiştilor aflaţi în dificultate în zona de competență din Munții Bucegi.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite facem următoarele recomandări :
- cetățenii care vor participa la activitățile cultural-artistice, tradiționale și sportive să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și organizatorilor pe timpul derulării acestora și totodată, să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- persoanele care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze asupra stării drumurilor și condiţiilor climatice locale;
- turiștii să acorde atenţie pe timpul deplasării pe traseele montane, întrucât există riscul unor atacuri ale animalelor sălbatice, iar în cazul apariției acestora le recomandăm să nu intervină, să nu le hrănească și să nu se apropie pentru a le filma sau fotografia;
- cetățenii sunt rugați să sesizeze, orice situație de pericol ori faptă de natură antisocială prin contact direct la patrulele de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul








