Joi, 3 decembrie 2020, la Inspectoratul Școlar Județean ( IȘJ) Dâmbovița au sosit încă 1200 de tablete cu conexiune la internet pentru elevii dâmbovițeni! Acestea vor fi repartizate în școli chiar de a doua zi, adică de vineri, 4 decembrie.
Recepția la sediul ISJ Dâmbovița a fost făcută în prezența Secretarului de Stat în Ministerul Educației și Cercetării, prof. Sorin Ion. Achiziția a fost realizată de către IȘJ Dâmbovița din sumele repartizate de către Ministerul Educației și Cercetării, conform HG 756/2020.
Potrivit IȘJ Dâmbovița, suma repartizată a fost de 3 milioane de lei, din care s-au achiziționat 1 milion de măști, 9000 litri dezinfectant, 1200 de tablete și 300 de laptopuri. Suma alocată tabletelor a fost de circa 1.040.000 lei.