Se păstrează tradiția în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești! Săptămâna viitoare, la Târgoviște, debutează Zilele Cetății! La început de toamnă, Târgoviștea îmbracă haine de sărbătoare, motiv pentru care autoritățile locale au pregătit și în acest an un program variat de evenimente cultural artistice. În perioada 5 – 8 septembrie 2025, timp de patru zile, târgoviștenii sunt invitați să participe în număr mare la manifestările pregătite special pentru ei, respectiv la Salonul Editorial și Târgul Meșterilor Populari, evenimentele nelipsite din programul dedicat Zilelor Cetății. De asemenea, în fiecare zi vor avea loc concerte și spectacole muzicale. Vineri vor avea loc concerte care să acopere toate gusturile târgoviștenilor, pentru că va fi un concert de muzică populară, dar și unul de latino și de romanțe.
Duminică este programat concertul de gală, care va culmina cu focul de artificii. Vor urca pe scenă trupe și artiști români precum Alexandra Stan, Connect-R, Trooper și Alexia, deci un program divers și atractiv. Ca de obicei, Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște va avea loc în ziua 8 septembrie, de Sf. Maria Mică. Parcul Chindia, Scuarul Primăriei, Complexul Turistic de Natație și terenurile de tenis, acestea sunt zone dedicate Zilelor Cetății, ediția 2025. Cu ocazia acestui eveniment, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a susținut astăzi o conferință de presă în Parcul Chindia, împreună cu viceprimarul Constantin Cozma și administratorul public Gabriel Boriga.

,,Ne pregătim pentru „Zilele Cetății Târgoviște” – 2025, sărbătoarea comunității, sărbătoarea tuturor celor pentru care Târgoviște înseamnă CASĂ, înseamnă FAMILIE, înseamnă PRIETENI. Sărbătoarea Cetății este sărbătoarea fiecărui târgoviștean în parte. Între 5 și 8 septembrie, orașul se va îmbrăca în haine de sărbătoare, în cadrul unor evenimente dedicate tuturor vârstelor și gusturilor. Va fi o adevărată celebrare a culturii și a tradițiilor. Târgurile de meșteri populari și culinari, alături de Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, vor transforma Parcul Chindia și Scuarul Primăriei în veritabile centre de atracție. Nu vor lipsi evenimentele dedicate celor mici, cu spectacole de teatru și ateliere creative, dar și cele pentru seniori, cu concursuri de rummy și dans.
Muzica va fi, fără îndoială, în centrul atenției. Pe scena din Parcul Chindiei vor urca artiști de renume. Vineri seară, vei fi purtat pe ritmuri populare alături de Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci și de Cristina Dan, Yuri și Arsenie Țiple. Sâmbătă, ambianța va fi asigurată de un concert latino susținut de Pepe și Mandinga, în timp ce duminică, un super-show de închidere va aduce pe scenă nume precum Connect-R, Alexandra Stan, Alexia sau Trooper.
Sărbătoarea va culmina duminică seară, în Parcul Chindia, cu un spectacol impresionant de lasere și un grandios foc de artificii, care va lumina cerul Târgoviștei! De asemenea, luni, 8 septembrie, va avea loc ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște, care se va desfășura la Complexul Muzeal Curtea Domnească”,a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Programul detaliat al evenimentelor îl găsiți pe aplicația orașului „Târgoviște City App”, dar și pe site-ul Primăriei Târgoviște:
https://targovistecity.ro/…/program-zilele-cetatii…
https://pmtgv.ro/temp/20250827_ZileleCetatii_2.html
PROGRAM ZILELE CETĂȚII
05 – 08 septembrie 2025
01 – 07 SEPTEMBRIE
Complexul Turistic de Natație
17:00-20:30 Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
VINERI – 05 SEPTEMBRIE
Scuarul Primăriei
10:00-20:00 Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița – moment festiv
11:00-18:00 Târg de anticariat, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00-18:00 Expoziția ”Retrospectiva Anualelor de Arhitectură” – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine și Lacul Chindia)
10:00-23:00Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean pentru Cultură Dâmbovițași Târgul meșterilor culinari
19:300 Concertmuzică popularăsusținut de artiștii Cristina Dan, Yuri Țiple, Arsenie Țiple, Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci, acompaniați de Orchestra populară Muntenia din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Dâmbovița
Cinema Independența
11:00Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie
15:00 FilmulRegele leu – intrare liberăpentru copii
Grădina Zoologică
11:00-12:00 Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice
Clubul Pensionarilor
09:30-12:00 Concurs de tenis de masă– Concurenți: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație – Parc Complex
18:00-19:30 Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
Muzeul de istorie
13:00Diverse activități: expoziții, conferințe – organizator Consiliul Județean Dâmbovița prin Complexul Muzeal CURTEA DOMNEASCĂ
Muzeul Casa Romanței
17:00 Concert ”Tinerețea romanței”susținut de artiștiiDaiana Berbec, Bogdan Constantin Hrestic, Bogdan Petru Hrestic, Nicoleta Vasile, Ion Amititeloaie, Ana Cebotari, Leonard Cristian Fieraru, Elina Velica, Grupul Dorulețul, condus de Mihail Vlădăreanu, Alina Mavrodin Vasiliu. Acompaniament la pian – Stelian Apostol, imagine și sonorizare – Andrei Vasiliu
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”
SÂMBĂTĂ – 06 SEPTEMBRIE
Scuarul Primăriei
10:00-20:00 Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00-18:00 Târg de anticariat, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00-18:00 Expoziția ”Retrospectiva Anualelor de Arhitectură” – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00-22:00Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean pentru Cultură Dâmbovița și Târgul meșterilor culinari
10:00-13:00 Zona micilor târgovișteni: spectacol de teatru, ateliere, muzică și dans, clovni și păpuși gigant
19:00 Concert de muzică pop latinosusținut de artiștii Pepe și Mandinga
21:30Spectacol de proiecție 3D pe lac
Cinema Independența
11:00FilmClifford – marele câine roșu – intrare liberă pentru copii
Grădina Zoologică
11:00-12:00 Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice
Clubul Pensionarilor
11:00-13:00 Concurs de rummy – Concurenți: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație – Parc Complex
17:00-18:30 Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – finale
Muzeul de istorie
13:00 Diverse activități: expoziții, conferințe – organizator Consiliul Județean Dâmbovița prin Complexul Muzeal CURTEA DOMNEASCĂ
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”
DUMINICĂ – 07 SEPTEMBRIE
Scuarul Primăriei
10:00-20:00Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00-18:00Târg de anticariat, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00-18:00 Expoziția ”Retrospectiva Anualelor de Arhitectură” – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00-23:00Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean pentru Cultură Dâmbovița și Târgul meșterilor culinari
10:00-13:00Zona micilor târgovișteni: spectacol de teatru, ateliere, muzică și dans, clovni și păpuși gigant
18:00Concert de închideresusținut de artiștii Exoterika, Eternasy, Lovebite, Alexia, Alexandra Stan, Trooper, Connect-R
2230Show de lasere și Foc de artificii
Cinema Independența
11:00Film IceAge 3 – intrare liberă pentru copii
Grădina Zoologică
11:00-12:00 Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice
Clubul Pensionarilor
11:00-13:00 – Concurs de dans– Concurenți: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație – Parc Complex
17:00-18:30 Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – finale
19:00-20:00Meci demonstrativ: Echipa Consiliului Local Municipal Târgoviște vs Echipa Consiliului Județean Dâmbovița
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”
LUNI – 08 SEPTEMBRIE
Evenimente oficiale
10:00-12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște
12:00-12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească
12:30Ședința festivă a Consiliului Local MunicipalTârgoviște –Complexul Muzeal Curtea Domnească – Ruine
Scuarul Primăriei
10:00-20:00Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00-18:00Târg de anticariat, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00-18:00 Expoziția ”Retrospectiva Anualelor de Arhitectură” – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00-22:00Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean pentru Cultură Dâmbovița și Târgul meșterilor culinari
Clubul Pensionarilor
11:00-13:00 – Concurs de interpretare/karaoke – Concurenți: beneficiarii clubului


































