Joi, 18 iulie 2024, rectorul Universității Valahia Târgoviște, Corneliu Sălișteanu, în prezența Ministrului Educației, Ligia Deca, a semnat contractele de finanțare câștigate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 57.043.543,42 lei (total fonduri nerambursabile). Este vorba de două proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii Universității „Valahia” din Târgoviște.
,,Primul proiect, în valoare de 35.919.199,34 lei fonduri nerambursabile – „Construire bibliotecă și spațiu de recreere în cadrul Universității ,,Valahia’’ din Târgoviște’’. Al doilea proiect, în valoare de 21.124.344,08 lei fonduri nerambursabile – „Eficientizare energetică la căminele studențești ale Universității ,,Valahia’’ din Târgoviște’’
Fondurile europene reprezintă o sursă de finanțare importantă pentru Universitatea „Valahia” din Târgoviște și contribuie la atingerea obiectivelor strategice, dar și la dezvoltarea durabilă a instituției’’, a transmis rectorul Universității ,,Valahia’’ Târgoviște, Corneliu Sălișteanu.