Distribuie articolul

Comunicat de presă

 

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat că USR va candida pe liste proprii la următoarele alegeri.

O echipă alcătuită din membri ai Biroului Național al USR a purtat în ultimele săptămâni discuții cu reprezentanții partidelor de dreapta în încercarea de a face o alianță pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.

Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un președinte de dreapta și de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliție toxică, care mărește anual taxele asupra cetățenilor.

Pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge, cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri și va candida prin forțe proprii.

„Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși. Candidăm sub sigla USR la prezidențiale și la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR.

Elena Lasconi este cel mai bine clasat candidat de dreapta la alegerile prezidențiale, conform sondajelor recente, astfel încât ar fi singura care să învingă candidații PSD din aceste alegeri. Înscrierea în cursa pentru alegerile prezidențiale a mai multor candidați de dreapta va ajuta doar candidații PSD.


Distribuie articolul