joi, aprilie 16, 2026

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE PENTRU TĂIERE FĂRĂ DREPT DE ARBORI ȘI FURT DE ARBORI DIN COMUNA MOROENI!

Must read

La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către reprezentanții unui ocol silvic, cu privire la faptul că au fost tăiați, fără drept, și sustrași 6 arbori din fondul forestier național aflat în raza administrativă a comunei Moroeni.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Fieni, au fost identificați autorii, respectiv 3 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.

Ulterior, aceștia au predat cantitatea de 1,5 mc material lemnos provenit din tăierea și sustragerea arborilor, dar și fierăstrăul utilizat.

De asemenea, la data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Pucioasa, cu privire la faptul că au fost tăiați ilegal și sustrași 3 arbori din comuna Moroeni.

Polițiștii au identificat autorii ca fiind doi tineri, de 19 și 20 de ani, și au procedat la ridicarea cantității de 2 mc material lemnos și a fierăstrăului utilizat, în vederea continuării cercetărilor.

În ambele situații, în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article