Publicitate

Biroul Național al USR a decis excluderea lui Alexandru Munteanu din partid

Must read

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga, a anunțat că Biroul Național al USR a decis, astăzi, excluderea din partid a vicepreședintelui USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, după ce acesta a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Alexandru Munteanu, consilier local la Târgoviște și vicepreședinte al organizației județene USR, a fost reținut de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează presupusa încălcare și eludare a sancțiunilor internaționale.

Potrivit informațiilor prezentate public în acest caz, ancheta vizează transferul unui utilaj industrial cu dublă utilizare, în valoare de aproximativ 1,75 milioane de euro. În acest context, deputatul Daniel Blaga a subliniat că legislația privind încălcarea și eludarea sancțiunilor internaționale a fost modificată la inițiativa ministrei USR Oana Țoiu, astfel încât aceste fapte să fie încadrate drept infracțiuni grave și să intre în competența DIICOT. „Am susținut o lege care să se aplice tuturor, nu doar adversarilor noștri”, a transmis Daniel Blaga, făcând referire la poziția USR în raport cu cazul lui Alexandru Munteanu.

,,Ministra USR, Oana Țoiu, a inițiat modificarea legislației prin care încălcarea și eludarea sancțiunilor internaționale au devenit infracțiuni grave, cercetate de DIICOT. Am susținut o lege care să se aplice tuturor, nu doar adversarilor noștri.

Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița și consilier local la Târgoviște, a fost reținut de DIICOT într-un dosar privind încălcarea sancțiunilor internaționale. Poziția USR a fost clară de la început: dacă acuzațiile se confirmă, vor fi aplicate prevederile statutare, până la excluderea din partid.

În urma informațiilor potrivit cărora Alexandru Munteanu a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT, Biroul Național al USR a decis astăzi excluderea sa din partid. Justiția își va urma cursul. Noi am luat decizia politică ce se impunea în raport cu situația concretă și cu informațiile pe care le avem astăzi’’, a transmis deputatul și președintele USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article