Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița au participat joi, 1 octombrie, la exercițiul tactic cu grad ridicat de complexitate, pentru gestionarea unei situații de criză în domeniul ordinii publice, la nivel zonal, „Carphatian Blue Shield 2026”, coordonat de Jandarmeria Română.
Scenariul exercițiului militar cu forțe în teren s-a desfășurat la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din municipiul Târgoviște.
În cadrul acestuia, forțele implicate au gestionat scenarii tactice complexe care au presupus intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat.
Scopul exercițiului a fost antrenarea structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și al situațiilor speciale, în vederea consolidării capacității de reacție și a colaborării operative.
La acest exercițiu au participat jandarmi de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, militari străini din Bulgaria și Italia, o echipă mixtă de negociatori din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Serviciului de Intervenție și Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și FBI, precum și observatori din România, Franța, Qatar și Portugalia.
Exercițiul internațional de interoperabilitate a fost găzduit de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.












