sâmbătă, mai 2, 2026

Publicitate

Dispensar nou construit prin PNDL… la Nucet! Sprijin total din partea Consiliul Județean Dâmbovița!

Must read

Un dispensar medical nou – nouț a fost inaugurat astăzi în comuna Nucet! Meritul pentru apariția acestei investiții aparține primarului Luisa Bărboiu care a reușit să implementeze cu succes, împreună cu echipa sa, un obiectiv atât de necesar tuturor locuitorilor din Nucet. Realizată prin PNDL, investiția a costat 2.300.000 de lei și cuprinde: un cabinet stomatologic; un cabinet ecograf; două cabinete consult general; o sală de tratament imediat; o farmacie.

,,Alături de colegii mei am felicitat-o atât pe doamna primar, cât și pe toți cei implicați în acest proiect! Modernizarea comunei Nucet este o muncă de echipă, iar Consiliul Județean Dâmbovița susține financiar investițiile localității. Recent, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, au fost finalizate lucrările de amenajare de acostamente, rigole betonate și accese în curți pe cei 2,3 km ai drumului județean DJ722. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproximativ 2.500.000 de lei, iar Consiliul Județean a asigurat 1.150.000 de lei. Tot pentru locuitorii din Nucet, prin PJDL 3, am încheiat un parteneriat cu primăria comunei care prevede același tip de lucrări pe drumul județean DJ 722 și drumul comunal DC 57.

Valoarea totală a acestui proiect este de 1.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să contribuie cu aproape 500.000 de lei. Pe de altă parte, datorită Consiliului Județean Dâmbovița, Liceul Tehnologic Nucet și Școala Gimnazială Nucet vor fi dotate cu echipamente, laptopuri, table interactive și inteligente, mobilier, scaune, pupitre, dulapuri individuale pentru copii, în valoare de 1.850.000 de lei’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan. La evenimentul de azi de la Nucet au participat vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, parlamentarii Titus Corlățean, Carmen Holban, Radu Popa, Marian Țachianu, consilieri locali, un sobor de preoți, primarii localităților din jur, cetățeni ai comunei Nucet.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article