
Conducerea Direcției Silvice Dâmbovița a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul instituției, raportul de activitate aferent primelor cinci luni ale anului 2026. Directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Adrian Bîlcan, a trecut în revistă principalele rezultate obținute în această perioadă, activitățile desfășurate în administrarea și protejarea fondului forestier, precum și obiectivele stabilite pentru perioada următoare. În cadrul întâlnirii cu reprezentanții mass-media au fost evidențiate acțiunile derulate pentru regenerarea pădurilor, lucrările de întreținere și protecție a arboretelor, precum și măsurile adoptate pentru gospodărirea durabilă a fondului forestier administrat de Direcția Silvică Dâmbovița.


După prezentarea raportului de activitate, silvicultorii, alături de jurnaliști, s-au deplasat în zona montană aflată pe raza Ocolului Silvic Pucioasa, unde au participat la o acțiune de împădurire organizată pentru a marca încheierea campaniei de împăduriri din primăvara acestui an. Evenimentul a oferit participanților ocazia de a vedea la fața locului rezultatele muncii depuse de personalul silvic și importanța lucrărilor de regenerare a pădurilor, contribuind totodată la promovarea rolului esențial pe care pădurile îl au în protejarea mediului și menținerea echilibrului ecologic. Prin acțiunile desfășurate în această primăvară, Direcția Silvică Dâmbovița își reafirmă angajamentul pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a patrimoniului forestier, în beneficiul comunităților locale și al generațiilor viitoare.
,,Marcăm în luna iunie două evenimente importante pentru silvicultura dâmbovițeană, cea de-a 35 –a ediție a Zilei Silvicultorului și încheierea campaniei de împăduriri pentru primăvara anului 2026. Ziua Silvicultorului este mai mult decât o sărbătoare profesională, este un simbol, un moment de recunoaștere a muncii depuse de silvicultori pentru responsabilitatea de a proteja, a administra și dezvolta patrimoniul forestier al României. Le transmit tuturor colegilor aprecierea și respectul pentru profesionalismul, dedicarea și efortul lor de zi cu zi. Rezultatele noastre sunt rodul muncii echipelor din toate ocoalele silvice ale județului, al colaborării instituționale și a unei bune organizării a activităților din teren. Doresc să evidențiez buna colaborare cu instituțiile partenere, în special cu Garda Forestieră, precum și cu toate structurile care contribuie la protejarea și administrarea responsabilă a pădurilor’’, a declarat directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Adrian Bîlcan.
În continuare, acesta a prezentat rezultatele, obiectivele realizate și proiectele pe care Directia Silvică Dâmbovița le are în vedere pentru perioada următoare. ,,Suntem o unitate a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Administrăm în prezent o suprafață de 69.753 ha, dintre care 53.362 ha fond forestier proprietate publică a statului și asigurăm servicii silvice sau de administrare pentru o suprafață de 16.391 ha fond forestier proprietate privată. În structura administrativă a Direcției Silvice Dâmbovița se regăsesc 8 ocoale silvice. Pe linie de regenerare a pădurilor am avut un program de 63 ha și am realizat 74 ha, din care regenerări artificiale programate 19 ha, iar noi am realizat 30 ha. Ca regenerări naturale am avut un program de 44 ha realizate în totalitate.


Am mai realizat 37 ha de completări în plantații din anii precedenți, 5 ha de refaceri în plantații calamitate. S-au utilizat 383.000 de puieți forestieri, din care preponderent stejar pedunculat – 135.000 de puieți și molid – 100.000 de puieți. Fiecare puiet plantat reprezintă o investiție în viitor, un angajament pentru generațiile care vor veni și o dovadă a preocupării noastre pentru dezvoltarea durabilă a fondului forestier. În pepiniere am executat 11 ari de molid, 30 de ari de salcâm, 20 de ari de butășiri de plopi. Am realizat semănături în solarii cu molid și larice pe o suprafață de 120 mp. De asemenea s-au executat tratamente cu drona în plantajul de la Ocolul Silvic Târgoviște pentru stimularea fructației și obținerea unor semințe de calitate superioară. Ca și lucrări de îngrijire în arborete tinere, am avut un program de 577 ha, am realizat 625 ha din care curățiri – program 102 ha, realizat 124. Rărituri 475 ha, realizat 501 ha. În perioada următoare vom executa lucrări d de degajări, de ajutorare a regenerărilor naturale.
Ca punere în valoare a masei lemnoase, am avut un program de 52.000 mc și am realizat în primele 5 luni – 94.000 mc. La recoltarea masei lemnoase am avut un program de 56.000 mc și am realizat 65.000 mc. Menținem certificarea managementului forestier pentru întreaga suprafață administrată. În prezent, întreaga suprafață a Direcției Silvice Dâmbovița este certificată. Referitor la asigurarea necesarului de lemn pentru populație avem program de 17.000 mc, am realizat 18.000 mc. Prin platforma online Romsilva Store cetățenii pot identifica rapid oferta de lemn a ocoalelor silvice. Este o soluție modernă simplă și eficientă care reduce timpul și deplasările inutile’’, a menționat directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Adrian Bîlcan.










