Publicitate

Direcția de Asistență Socială Târgoviște anunță lansarea proiectului „Bătrân, dar nu singur”

Must read

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcția de Asistență Socială Târgoviște anunță lansarea proiectului „Bătrân, dar nu singur”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P06 – Servicii de suport pentru persoane vârstnice, în cadrul Obiectivului specific ESO4.11, Acțiunea 6.1 – Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice.

Proiectul se va implementa în perioada august 2026 – decembrie 2029 (41 de luni) și urmărește dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice vulnerabile din municipiul Târgoviște, prin extinderea serviciilor de îngrijire la domiciliu și furnizarea unor intervenții integrate, adaptate nevoilor individuale.

În cadrul proiectului vor beneficia de servicii sociale 106 persoane vârstnice vulnerabile, aflate în situații de dependență și cu venituri reduse. Intervențiile vor include servicii de îngrijire la domiciliu, sprijin pentru desfășurarea activităților zilnice, consiliere și acompaniere, precum și măsuri destinate prevenirii izolării sociale și instituționalizării.

Totodată, proiectul prevede dezvoltarea capacității Direcției de Asistență Socială Târgoviște prin suplimentarea resurselor umane, dotarea serviciului de îngrijire la domiciliu cu echipamente specifice și formarea profesională a personalului. În funcție de nevoile identificate, beneficiarii vor putea primi echipamente și dispozitive de sprijin pentru mobilitate și adaptarea locuinței, precum și telefoane mobile pentru seniori cu buton SOS.

Prin activitățile dedicate îmbătrânirii active, proiectul va promova participarea persoanelor vârstnice la viața comunității prin acțiuni de socializare, stimulare cognitivă, activități culturale și recreative, contribuind la creșterea calității vieții și la menținerea autonomiei acestora.

Prin implementarea proiectului vor fi realizate următoarele rezultate:

–               106 persoane vârstnice care vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, activități sociale și educative;

–               încheierea unei convenții de parteneriat pentru dezvoltarea activității de voluntariat la nivelul comunității;

–               dezvoltarea capacității serviciului existent de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște;

–               organizarea a 2 campanii de strângere de cărți;

–               organizarea a minimum 6 ateliere educative cu tematici relevante, precum nutriție, prim ajutor, drepturile persoanelor vârstnice și alte subiecte de interes;

–               organizarea a 3 evenimente de recunoaștere și celebrare a persoanelor vârstnice;

–               acordarea a 106 pachete aniversare persoanelor vârstnice beneficiare;

–               realizarea unui portofoliu fotografic al activităților desfășurate în cadrul proiectului;

–               crearea și administrarea unei pagini dedicate de social media pentru promovarea proiectului și informarea comunității.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.392.707,64 lei, din care 4.304.853,14 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 87.854,50 lei contribuția proprie a beneficiarului.

Finanțarea este asigurată în proporție de 85% din Fondul Social European Plus (FSE+), 13% contribuție publică națională și 2% contribuția beneficiarului din bugetul local.

Beneficiar: Direcția de Asistență Socială Târgoviște

Titlul proiectului: Bătrân, dar nu singur

Program: Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027

Prioritatea: P06 – Servicii de suport pentru persoane vârstnice

Cod MySMIS 2021+: 346621

 

Informații suplimentare privind implementarea proiectului și modalitatea de accesare a serviciilor pot fi obținute la sediul Direcției de Asistență Socială Târgoviște, Bd. Unirii, Pavilion B2, nr. 26, telefon 0374 553 170, e-mail: office@das-targoviste.ro, precum și pe site-ul instituției: www.das-targoviste.ro.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article