joi, aprilie 30, 2026

Detalii despre bugetul municipiului Târgoviște! Capitolul destinat dezvoltării este superior cheltuielilor de funcționare!

Must read

În această dimineață, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii despre bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2024, care va fi dezbătut și aprobat în ședința CLM Târgoviște de vineri, 2 februarie 2024! Edilul susține că, și de această dată, capitolul destinat dezvoltării este superior cheltuielilor de funcționare, bugetul fiind axat pe susținerea celor 98 de investiții aflate în derulare în Târgoviște, în diferite stadii. Potrivit primarului, sunt avute în vedere proiectele cu finanțare europeană, atât prin Programul Operațional Regional, cât și prin PNRR, proiectele realizate în cadrul PNDL sau prin Compania Națională de Investiții, dar și, într-o mai mică măsură, investițiile din fonduri proprii. Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: grădinițe, școli, colegii sau licee.

,,Bugetul este un proiect de hotărâre care va intra în dezbaterea Consiliului Local vineri dimineață, bugetul reprezentând cel mai important, poate, proiect de hotărâre care este adoptat în cursul unui an de către Consiliul Local, după caz de către Consiliul Județean. Discutăm,  din nou, despre un buget care este axat pe investiții și pe dezvoltare și de această dată secțiunea de dezvoltare este mai mare în comparație cu secțiunea de funcționare. Mai bine de jumătate din buget reprezintă secțiunea de dezvoltare, iar în cadrul acestei secțiuni de dezvoltare, cea mai mare parte o reprezintă finanțările nerambursabile pe care administrația locală târgovișteană le-a accesat. Aici discutăm despre investiții importante care se vor derula anul acesta de la infrastructura educațională și aici m-aș referi la Grădinița numărul 1, la Grădinița numărul 2, la Grădinița numărul 3, la Grădinița numărul 14. De asemenea, avem în lucru Școala Radu Cel Mare, avem în lucru Școala Tudor Vladimirescu, avem în lucru Grădinița nr. 11. Vor începe lucrurile la Grădinița numărul 2. Va fi finalizată luna aceasta Creșa numărul 2. De asemenea, vom fi pregătiți pentru accesarea de fonduri europene pentru Școala Ioan Alexandru Brătescu Voinești, pentru Școala Vasile Cârlova, avem semnate contractele de finanțare pentru Liceul Voievodul Mircea, de asemenea, avem finanțarea asigurată pentru Colegiul Economic Ion Ghica.

Sunt foarte, foarte multe proiecte pe care urmează să le derulăm anul acesta și care vor avea o influență pozitivă pe condițiile oferite și m-am referit acum la infrastructura educațională, dar nu numai pe infrastructura educațională vom avea investiții importante, discutăm de asemenea despre investițiile pe care le vom avea în principal cu finanțare europeană pe zona de mobilitate urbană și mă refer aici la pistele de biciclete, avem proiectul pe POR, de asemenea, proiectul pe AFM  în valoare de peste 20 de milioane de lei pentru realizarea de piste de biciclete. Totodată, pe fondurile europene, Șanțul și Valul Cetății, parcul Chindia, noua autogară sau noul punct intermodal destinat transportului județean, care va fi realizată lângă actuala autogară de transport pe care am făcut-o pe Calea Ialomiței, toate acestea conturând, repet, un program de investiții de natură să permită municipiului Târgoviște dezvoltarea cam în aceleași coordonate de până acum. În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier’’, a declarat primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article