luni, mai 19, 2025

Deputatul USR, Daniel Blaga susține că scandalul judecătorului de la Ploiești, care a anulat anularea alegerilor, are legătură cu Dâmbovița!

Must read

Judecătorul de la Ploiești care a pus România pe jar, pentru că a anulat anularea alegerilor, decisă de CCR, se pare că are domiciliul în județul Dâmbovița, mai precis la Hulubești, satul Butoiu de Jos, după cum susține deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga. De asemenea, parlamentarul mai spune că plângerea în cauză a plecat tot din Dâmbovița, respectiv de la Pucioasa, iar șirul coincidențelor nu se oprește aici.

,,Dâmbovița, eternă și mereu fascinantă! Sau nu. Toată lumea știe deja că la Ploiești, un judecător, Alexandru Vasile, a decis suspendarea hotărârii CCR din decembrie 2024, cea cu anularea alegerilor prezidențiale. Practic, a anulat anularea alegerilor, decisă de CCR.

Între timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că judecătorul nu avea nicio competență. Dar și asta știe toată lumea.Ce nu știe lumea este că tot scandalul are legătură cu Dâmbovița. Chiar foarte mare legătură.

Mai întâi, pentru că plângerea, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, a fost transmisă de Gheorghița Popescu din Pucioasa. De fapt, au fost mai multe plângeri trimise către Curtea de Apel Ploiești, probabil pentru ca una să ajungă și la judecătorul Alexandru Vasile. Unul care, poate ați ghicit, poate nu, are legături cu Hulubești, satul Butoiu de Jos, județul Dâmbovița, unde se pare că are și domiciliu.

Revenind la Curtea de Apel Ploiești, alte plângeri, pe aceeași speță, au fost transmise de Jeculescu Măndoiu Elena, juristă la spitalul din Pucioasa, tot din Dâmbovița.

Interesant sau cum?

Dacă mai adăugăm și faptul că din completul care a judecat recursul de la ÎCCJ face parte și un judecător din Dâmbovița, Florea Ionel, aproape că tabloul e complet.

Cu alte cuvinte, nu contează cât de mare sau mic este scandalul — sau cât de real — mai mereu e și cu „hop și Dâmbovița”. Într-un fel sau altul’’, a semnalat deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article